O noua reprezentatie a spectacolului „Omul Pescarus sau Drumul spre Frumos” (dupa nuvela „Pescarusul Jonathan Livingston” de Richard Bach) – primul spectacol de teatru-acrobatic fabricat in Romania, inspirat de Cirque du Soleil – va avea loc pe 17 ianuarie, ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex, Sala Grand Epika.

Montat de catre regizoarea Chris Simion la Grand Cinema Digiplex, spectacolul ii aduce in scena pe acrobatii trupei Xtreme – Doru Mois, Casian Badescu, Alina Gheorghe, Madalina Croitoru, Alina Ulmeanu – precum si, cu vocea, pe actorii Marius Manole, Vitalie Bichir, Carla-Maria Teaha, Gabriela Iacob, Dragos Olaru si Cristi Iacob.

Experiment 100% de la sol, pana la 15 metri in aer, show-ul este o fabula a zborului si a desavarsirii umane, de o sensibilitate uimitoare transmisa prin acrobatie, dans, text, video-proiectie, sunet, virtuozitate, forta.

Biletele se gasesc la casele de bilete de la Grand Cinema Digiplex – Mall Baneasa si pe Vreaubilet.ro.