Desi jurnalistul danez Leif Davidsen a scris 14 romane, nu am citit pana acum decat unul, dar excelent – “Ingerul pazitor al fratelui meu” – aparut de curand in traducere la Crime Scene Publishing. Scris ca o poveste a amintirilor de tinerete ale unui magnat si erou de razboi, romanul isi desfasoara actiunea in trei parti ale lumii: Iutlanda, Spania si Rusia, din vara lui 1937 si pana in primavara lui 1938.

Naratorul este batranul Magnus Meyer care, ajuns aproape de finalul unei vieti traita mai mult decat tumultuos, isi spune in scris povestea nefardata si necenzurata. Fiu al unui medic celebru si respectat, dar rece cu familia sa, Magnus se intoarce in Danemarca natala dupa cinci ani petrecuti in Argentina si SUA (perioada despre care aflam sumar ca a fost una plina de aventuri fericite dar si tragice) doar pentru a pleca din nou de acasa, de data aceasta spre Spania. Motivul? Sora lui, Marie, il roaga sa il aduca inapoi pe fratele lor mai mic, Mads, fugit de acasa pentru a lupta in Razboiul Civil spaniol (desfasurat intre 1936-1939) de partea Republicii. Iubirea fata de fratii sai si sentimentul ca gasirea tanarului va incalzi relatiile din interiorul familiei, il determina pe Magnus sa plece in cautarea acestuia, deghizat in ziarist.

Aventura se dovedeste mai mult decat periculoasa, Spania sfasiata de razboi nefiind deloc un spatiu sigur si nici placut la vedere. Intalnirea dureroasa cu fratele sau, dragostea blestemata pentru ziarista rusoaica Irina, crima nepremeditata infaptuita pentru salvarea pielii, sicanele autoritatilor spaniole il vor supune pe Magnus la chinuri de neimaginat, definitorii pentru existenta sa. Dupa primavara lui ’38, cand o parte dintre nenorociri se sfarsesc, povestea merge pe fast-forward spre finalul pe care l-am regasit inca din primele pagini, cand batranul Magnus si-a rezumat viata in cateva randuri, dupa care a inceput povestirea pe indelete.

Centrata pe drama unui barbat si a unei familii avand ca fundal Razboiul Civil Spaniol, cartea lui Leif Davidsen exceleaza in imagini care stralucesc la modul violent. Paginile sunt pline de mirosul razboiului si al mortii si in calitate de cititor aproape ca auzi bombele care cad peste orase, fac praf cladirile si sfarteca trupurile, aproape ca simti in nari duhoarea sangelui care tasneste din rani si a carnii rupte, aproape ca ti se face sila de atata mancare de fasole cata umple farfuriile celor care altceva nu mai au de mancare. Pe langa atentia pentru detaliile mediului inconjurator, autorul desface tacticos straturile din mintea personajului principal, oferindu-ne trairile lui cele mai intime, amintirile care ii dau cosmaruri, teama care il ingheata uneori sau durerea care il strabate cu intensitate alteori, deciziile pe care trebuie sa le ia rapid, regretele si neputintele pe care le resimte.

“Nu sunt ingerul pazitor al fratelui meu”, spune Magnus la un moment dat, insa el si-ar fi dorit sa poata fi, pentru ca nu i se pare drept ca un om sensibil, inteligent, cu credinte ferme si cu putere de actiune asa cum este Mads sa fie strivit de un razboi care nici macar nu este al tarii lui, in timp ce el, Magnus, care trece prin viata ingrijindu-se numai de placerile proprii si fara sa fie manat de vreun ideal nobil, are noroc sa scape cu bine din toate necazurile in care intra de multe ori de bunavoie sau din situatii care pareau fara iesire.

Insa chiar daca trece de greutati, toate pierderile il vor marca iremediabil si va ajunge la finalul vietii carand in suflet toate persoanele iubite si disparute violent si toate regretele ca oameni mai buni decat el au pierit in timp ce el a ramas sa supravietuiasca si sa nu uite nimic, niciodata. Si nu va putea spera intr-o viata de apoi unde binele sa rascumpere raul trait in cea de aici si acum: „Mi-as dori sa cred in zei si in vorbele lor despre cum prieteni si dusmani se intalnesc in Walhalla pentru o sarbatoare care dureaza pentru totdeauna, dar nu am acel dar.”

Mai multe despre autor si carte gasiti aici.