Turneul „Khaos Legions” al trupei suedeze Arch Enemy a trecut si prin Romania, mai exact pe la Arenele Romane din Bucuresti, pe 18 ianuarie 2012. In deschiderea evenimentului – pe care fanii death metalistilor suedezi si in special admiratorii vocalistei germane Angela Gossow il asteptau cu nerabdare – a evoluat trupa autohtona Aria.

Concertul celor de la Aria a inceput la 19.30, conform orarului anuntat de organizatorii de la Phoenix Entertainment. Cosmin Lupu (voce, chitara), Cezar Popescu (voce, chitara), Robert Ursache (bass) si Andrei Ilie (tobe), aflati la primul lor concert cu trupa Aria, au incercat timp de aproximativ 45 de minute sa incalzeasca spiritele pentru aparitia suedezilor. Publicul nu s-a aratat foarte impresionat de ritmurile de rock alternativ, dar i-a primit civilizat, cu aplauze modeste, probabil pentru ca rockerii bucuresteni au cantat corect, chiar daca nu dovedesc vreo sclipire de geniu. Personal, Aria m-a plictisit din plin, pentru ca nu ma omor dupa trupele care canta alternativ. In plus, n-am inteles ce a cautat aceasta formatie in deschiderea unei trupe de death metal, unde s-ar fi potrivit mult mai bine un L.O.S.T. sau un Avatar, ca sa dau doar cateva exemple.

Insa pe la 20.45, pe scena au urcat in sfarsit cei pe care ii asteptam cu totii: pentru prima oara in Romania, Arch Enemy. De mentionat ca inainte de aparitia suedezilor, publicul a fost rugat prin vocea organizatorilor sa nu fumeze, pentru ca vocalista Angela are ceva probleme cu gatul. Bineinteles, rugamintea nu a fost respectata decat de anumiti indivizi, restul considerand probabil ca fumatul continuu este mai important decat respectul pentru trupa pentru care, nu-i asa, se deplasasera la Arene, in calitate de fani.

Lasand la o parte neajunsurile, Arch Enemy a sustinut un concert frumos, in care fanii lor au vazut o trupa plina de forta, cu instrumentisti talentati si cu o vocalista puternica, desi are dimensiunile aproximative ale unui bat de chibrit. Numarandu-se printre putinele femei-vocal din death metal, Angela e o esenta tare intr-o sticluta mica. Ea se remarca nu doar prin felul in care jongleaza cu vocea, care starneste atat admiratii, cat si invidii, ci si prin felul in care conduce show-ul, prin entuziasmul ei si prin energia pe care o emana prin toti porii.

Timp de mai bine de o ora si jumatate, suedezii au indemnat la rebeliune si la apararea drepturilor si au vorbit despre diverse rele ale prezentului, pe o muzica viguroasa, care iti intra prin toti porii. Publicul, desi s-a manifestat galagios, ba chiar am remarcat si ceva crowdsurfing de vreo doua ori, nu mi s-a parut totusi a fi unul foarte entuziast, atmosfera aratandu-se in mare destul de pasnica. Oricum, felicitari pentru organizatorii de la Phoenix Entertainment care au adus Arch Enemy in Romania si de la care asteptam in continuare concerte cu trupe mari.

Playlist Arch Enemy Bucuresti:

Yesterday is Dead and Gone
Revolution Begins
Ravenous
Enemy Within
My Apocalypse
Bloodstained Cross
Taking Back My Soul
Drum Solo
Under Black Flags We March
Dead Eyes See No Future
Solo de chitara (Chris & Micheal)
Burning Angel
No Gods, No Masters
Dead Bury Their Dead
We Will Rise

Bis:

Snow Bound
Nemesis
Fields of Desolation

Foto: Adrian Frigioiu

[album: http://www.4arte.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Arch Enemy/]