Premiera sezonului al doilea al seriei „Totul pentru dans” difuzata de Disney Channel va avea loc sambata, 25 februarie, de la ora 08.30. Pana atunci, insa, fanii serialului pot urmari episoade duble din primul sezon incepand de luni, 20 februarie si pana vineri, 24 februarie, la 08.35 si 16.30.

„Totul pentru dans” este un serial de comedie ale carui personaje principale sunt cele doua prietene energice – CeCe Jones si Raquel „Rocky” Blue. Visul fetelor de a deveni dansatoare profesioniste este indeplinit atunci cand ajung sa danseze in trupa de balet a celui mai popular show de dans pentru adolescenti – „Shake It Up, Chicago”, datorita vechiului lor prieten sus pus, Deuce.

In timp ce invata diferite stiluri de dans si pun la cale farse in spatele scenei (in special pentru rivalii lor, Tinka si Gunther), bucurandu-se de noul lor statut la scoala, fetele trec printr-o multime de aventuri, unele punand la incercare chiar prietenia dintre ele.