Teatrul de Arta Bucuresti va asteapta la avanpremiera spectacolului „Emigreisan drim”, in regia lui Bogdan Husanu, pe 28 februarie, ora 20.00 in club La Scena. „Emigreisan drim” este un nou spectacol marca Teatrul de Arta Bucuresti, un spectacol despre oameni care vor sa traiasca si nu doar sa supravietuiasca.

Fericirea este acolo unde-ti sunt prietenii si daca prietenii merg cu tine peste tot, viata devine un carusel in care nu mai conteaza decat aventura. Trei prieteni pleaca in aventura vietii lor sa perfecteze un contract via Romania – Anglia. Nu ii asteapta decat calatorii cu vaporul, cu trenul, sarituri din vapor, sarituri din tren, inot, alergari, autostop, deghizari si din nou toate de la capat.

Teatrul de Arta pescuieste in apele tulburi ale crizei actuale cu undite artistice si cauta raspunsuri la intrebari fundamentale, aruncand o momeala: DE CE?

Din distributie fac parte Cezar Vlad Popescu, George Constantinescu, Marin Grigore, Ion Bechet.

Biletele costa 25 lei, respectiv 20 lei cu reducere pentru studenti si elevi. Pentru rezervari sunati la 0727 795 380 sau intrati pe www.teatrularca.ro.