Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, a lansat vineri, 24 februarie, chiar de Dragobete, la Starbucks Plaza Romania colectia Iubiri de altadata. Aceasta a debutat cu patru titluri: „O mica gluma”, de Anton Pavlovici Cehov; „Dom Casmurro”, de Joachim Maria Machado de Assis; „Sotii de artisti”, de Alphonse Daudet si „Iubire si gimnastica”, de Edmondo de Amicis.

Au participat Dorotheea Petre, Paul Ipate, Cristina Bazavan, Camelia Vacaru si Mario Demezzo (Vicepresedinte Grupul Editorial ALL).
Evenimentul a fost urmat de un recital sustinut de Dan Teodorescu (Taxi).

Iubiri de altadata = povesti de iubire care au depasit toate obstacolele, inclusiv pe cel al timpului, povesti a caror frumusete ramane intreaga dupa decenii sau chiar secole. Povesti in care mesajele nu ajung la destinatar instantaneu, dar se bucura de acea caldura umana dupa care tanjim cu totii uneori. Povesti cu protagonisti pe care ne-am dori oricand sa-i vedem in carne si oase. In colectia Iubiri de altadata, Editura ALLFA vi le prezinta pe cele mai frumoase. Multe dintre titlurile acestei colectii sunt traduse pentru prima oara in limba romana.

Editura ALLFA are un portofoliu bazat in special pe literatura, oferind titluri dintre cele mai variate, pentru toate varstele si gusturile. In 2011 a lansat colectia Strada Fictiunii, in care sunt reunite romane clasice, contemporane si populare (bestselleruri).