Grupul Editorial ALL a lansat in cadrul unui eveniment organizat vineri, 24 februarie, o metoda prin care utilizatorii de smartphone-uri pot comanda carti online in doar 45 de secunde.

Metoda are la baza un QR Code (Quick Response Code – cod de raspuns rapid) care poate fi scanat cu ajutorul oricarui dispozitiv mobil dotat cu camera video, in special de tip smartphone, ce are instalata o aplicatie QR dedicata. Acest cod va fi integrat in orice material tiparit de Editura ALL (cataloage, pliante, afise, carti postale etc) si odata scanat va returna un link direct catre o categorie de produse (colectie).

Editura ALL este singura editura din Romania care ofera posibilitatea clientilor sai sa faca comenzi prin scanarea unui QR Code.
Pe plan international, alaturi de canalele obisnuite de comunicare, Quick Response Code este un mijloc eficient de informare, promovare si vanzare, el facilitand incorporarea unor informatii suplimentare ce pot fi distribuite ulterior catre toti clientii finali.
– a declarat Mario Demezzo, Vicepresedinte Grupul Editorial ALL.