Editura Allfa a lansat chiar de Dragobete colectia de literatura „Iubiri de altadata”, pe care cu mare drag o recomandam si noi in calitate de parteneri. Colectia contine deocamdata patru carti si, ca sa incepem de undeva cu prezentarea lor, va vom spune astazi cateva cuvinte despre volumul de povestiri „Sotii de artisti” de Alphonse Daudet.

In ceea ce ma priveste, nu-l citisem pe francezul Alphonse Daudet decat in copilarie cand, pe la orele de franceza, daca imi amintesc bine, ni s-au recomandat cartile „Tartarin din Tarascon” si „Tartarin in Alpi”. Acum am descoperit un Daudet care nu se ocupa de povesti pentru copii, ci unul care, in 12 povestiri, ia in discutie subiectul delicat al casniciilor artistilor.

Poeti, sculptori si actori sunt analizati cu umor si prin prisma casniciilor in care s-au imbarcat cu inima deschisa, dar care fie esueaza, fie continua intr-o maniera care nu ii multumeste. Sotiile acestor artisti sunt ori femei lipsite de consistenta intelectuala si spirituala, care privesc arta partenerilor ca pe ceva „neserios”, „lipsit de maturitate”, „plictisitor” si care distrug elanul creator al acestora, ori femei care dimpotriva, sunt mai talentate decat sotii lor si trezesc in acestia invidia si rautatea. Mai gasim in aceste povestiri si femei care ajung sa-si ajute sotii in munca lor, pentru ca nu sunt de acord ca acestia sa se foloseasca de diverse „muze” in procesul creatiei, precum si femei care care isi inteleg gresit sotii, atribuindu-le trasaturi pe care acestia nu le au si descoperind ulterior ca barbatii lor sunt mai buni decat credeau ele. 🙂

Cele 12 povestiri cuceresc prin fluenta, umor si ironie, dar pacatuiesc cumva prin faptul ca finalurile sunt foarte abrupte, ca si cum autorul ar mai fi avut multe de spus, dar a fost fortat sa taie scurt sfarsitul.

Insa ideea care izbucneste din scrierile lui Daudet este foarte clara si anume aceea ca, daca un artist nu are norocul de a-si lua o sotie inteligenta si rabdatoare, care sa-i inteleaga munca si care, la randul ei, sa fie o femeie interesata macar de o parte a imensei palete care poarta numele de arta, atunci respectivul va ajunge fie sa se resemneze si sa munceasca pe apucate si chinuit, fie sa renunte la munca lui, fie… sa treaca in lumea celor drepti. Concluzia autorului este una singura: decat cu o sotie nepotrivita, mai bine burlac! „Acestei fiinte nervoase, exigente, impresionabile, acestui om-copil pe care-l numim artist ii trebuie o femeie speciala, aproape de negasit, iar cel mai sigur este sa n-o cauti…”. 🙂