Ne plimbam din nou pe Strada Fictiunii si citim din nou despre educatie. Cel ales de Editura ALLFA sa ne indrume de aceasta data este rusul Sasa Sokolov cu al sau prim roman “Scoala pentru prosti”. Prin exercitiul de imaginiatie propus – perspectiva unui insider, intr-un stil ermetic ce bulverseaza cititorul – scriitorul reda imaginea sistemulului de invatamant al Rusiei comuniste si felul in care sunt perceputi oamenii cu deficiente incadrati in scolile speciale.

Fiu de diplomat rus, Sasa Sokolov s-a nascut in 1943 in Canada, mutandu-se ulterior in Rusia si apoi in mai multe tari din Europa Occidentala. Foarte bine receptat de mediul literar pentru romanele sale, el este considerat un initiator al postmodernismului rus. Cu toate acestea, Sokolov nu se considera un romancier in adevaratul sens al cuvantului, preferand sa se situeze mai degraba undeva intre poezie si proza, inventand termenul „proeziia”.

Scris la inceputul anilor ‘70 si publicat in ‘77 de o editura americana, primul roman al lui Sokolov, “Scoala pentru prosti”, se vrea a fi oglinda scolii rusesti in comunism, cu accent pe imaginea scoliilor speciale. Abundenta in povesti cu si despre elevii si profesorii unei scoli speciale dintr-o suburbie moscovita, cartea descrie gradul de adaptare sau de inadaptare la realitatea acelor vremuri, la sistemul in care acestia sunt prinsi. Toate intamplarile sunt relatate din interior, de un copil cu probleme psihice. Schizofrenic, neinteles de societate si nici macar de parinti, mai ales de tatal sau, personajul pare a fi mantaua de protectie perfecta aleasa de Sokolov impotriva cenzurii.

Povestile sunt unite de un fir narativ intortocheat. Cutare, elevul in cauza, vorbeste cu un alt elev Cutare, dublul sau imaginar, iar comunicarea lor codificata e greu de inteles de oamenii normali. Prin ochii lui – sau ai lor – vedem paleta de personaje cu care interactioneaza, unele reale, vii, altele reinviate spontan de memoria sau imaginatia lui Cutare. Ele participa la evenimente fantastice, sarcastice si ciudate din care rasufla absurdul vietii Moscovei comuniste. Cele doua identitati ale lui Cutare se completeaza, comentand si povestindu-si una alteia intamplari uitate, situarea lor in timp fiind neclara, iar succesiunea momentelor neavand logica. Autorul scrie exact asa cum isi imagineaza ca gandeste Cutare in nebunia lui, haotic, greu de urmarit.

Conform marturisirii de la inceputul cartii, Sasa Sokolov pune accent pe limbaj, pe jocuri de cuvinte, pe fantezia textului, jongland cu limitele acestuia, incarcandu-l cu enumeratii sau lipsindu-l de semne de punctuatie, pentru ca pe urmatoarea pagina sa vedem un text corect si coerent. Debitul de cuvinte, personaje, actiuni, ameteste uneori cititorul. Desi toate par a-l impiedica, mai degraba il impulsioneaza in continuarea lecturii, impunand acesteia un ritm alert si transformand-o intr-una neobisnuita, dar incitanta, cartea fiind un experiment de imaginatie, un exercitiu la care autorul se supune si ne supune apoi pe noi cititorii.