Tanara plasticiana MAIA MARTIN lanseaza cea de-a doua parte a proiectului “IMBRATISEAZA-MA-N CULOARE”, joi, 22 martie 2012, ora 19.30, la Grand Café Galleron, din strada Nicolae Golescu, numarul 18A (in spatele Ateneului Roman). Proiectul expozitional IMBRATISEAZA-MA-N CULOARE reuneste lucrari realizate pe parcursul mai multor ani.

Prima parte a acestui proiect s-a desfasurat in septembrie 2009, cand lucrarile realizate in anul 2008 au fost expuse la Atelierul de Creatie Sultana.

„Expozitia reuneste compozitii abstracte si abstract-figurative. Am simtit dorinta de a ma desfata in bucuria pura de a asterne culori in structuri diverse si de a le infrana apoi cu ajutorul liniei. O linie neagra, superba in rationalitatea ei. Am simtit actul de creatie ca o lupta intre Irational, reprezentat de culoare si Rational, reprezentat de linie. Am inteles astfel ca Rationalul imblanzeste Irationalul, iar Irationalul da farmec Rationalului. O joaca mentala ce s-a transpus in cautari infrigurate de noi efecte plastice.” (Maia Martin)

Gazduita de Grand Cafe Galleron,expozitia este organizata de SYNCHRO ART si va fi vernisata de criticul de arta LUIZA BARCAN. Mai multe detalii despre MAIA MARTIN la gasita pe www.maiamartin.weebly.com.

Lucrarile vor fi expuse la Grand Cafe Galleron, in perioada 22 martie 2012-30 aprilie 2012, zilnic intre orele 9.00-24.00.