Printre „Iubirile de altadata” adunate in noua colectie a Editurii ALLFA si-a facut loc iubirea lui „Dom Casmurro”, scrisa de Joaquim Maria Machado de Assis. Insa alaturi de dragostea personajului pentru sotia sa Capitu, autorul brazilian include inca o tema de altadata sau de cand lumea: gelozia.

Nascut in 1839 in Rio de Janeiro, pe atunci capitala Imperiului Braziliei, Joaquim Maria Machado de Assis – pe scurt, Machado de Assis – este un romancier aproape necunoscut in spatiul european. Cu toate acestea, datorita abundentei operelor sale el este considerat cel mai important scriitor brazilian al tuturor timpurilor. Iar stilul literar si temele abordate il plaseaza intre curentul romantic si cel realist, fiind un premergator al celui din urma.

Realismului ii este consacrat si romanul „Dom Casmurro” (1899), in care scriitorul brazilian imortalizeaza tipologii de personaje si ipostaze sociale. Intriga, tesuta dupa modelul realistilor francezi, invita cititorul sa vada tradarea prin ochii lui Betinho, sotul inselat care nu detine suficiente dovezi. Tocmai de aceea, desi cazul de adulter este unul clasic si previzibil in roman, povestea nu este cea a tradarii iubitei Capitu (Capitolina) cu bunul prieten Escobar, ci o poveste a geloziei. Pana cand constata ca dovada vie a tradarii creste sub ochii tuturor, Betinho se scalda in dubiile geloziei, convins fiind ca a fost sortit nefericirii inca de la nastere cand mama lui l-a promis preot lui Dumnezeu. Iar cand banuielile devin certitudini, personajul se transforma in cel care da titlul cartii: „Dom Casmurro”, un domn ursuz.

Mereu in lupta cu destinul pe care il considera „un dramaturg care nu anunta deznodamantul”, Dom Casmurro rememoreaza momentele care i-au adus propriul deznodamant. Anii de tinerete in care a alergat dupa fericire si a luptat pentru iubirea lui Capitu, renuntand la cariera bisericeasca si casatorindu-se, grija mamei sale pentru implinirea promisiunii, prietenia cu fidelul Escobar, asteptarea nasterii fiului mult dorit. Insa din toate marile bucurii ale vietii i se reveleaza si tradarile si dezamagirile. Castelul de iluzii construit pe temelia iubirii si a prieteniei se destrama, prabusindu-se in prapastie, iar personajul ramane in cele din urma ursuz si singur.

Dincolo de tema tratata, foarte interesant este felul in care scriitorul o valorifica, jucandu-se cu dimensiunile reduse ale capitolelor. Desi aparent nu spune mare lucru constrans fiind de limitele fizice ale textului, Machado de Assis transmite o intreaga paleta de sentimente, adresandu-se direct cititorului si depasind astfel limitele fictionale ale propriului roman. Pentru a va convinge de acest experiment, precum si de aventurile lui Betinho (Don Casmurro), gasiti cartea aici.