Neincetat, maestrul Tudor Gheorghe patrunde in sufletele romanilor din toate colturile tarii si trece granitele lumii ori de cate ori i se ofera ocazia de a le darui un strop din frumusetea, farmecul poeziei si cantecului romanesc. Deseori, romanii l-au putut vedea cantand la chitara sau la cobza insotit de taraf sau orchestre impunatoare, l-au putut admira recitand poezii sau jucand admirabil diverse roluri in piese de teatru.

De aproximativ trei luni, Tudor Gheorghe isi incanta admiratorii din toata tara cu spectacolul “Rapsod si lautar”, prezentat ca fiind un spectacol-lectie despre evolutia muzicii lautaresti si a celei traditionale, de la origini si pana in zilele noastre.

In tot acest timp, detaliile urmatorului turneu national – “Vremea Nemaniei” au fost deja stabilite. Acum ca a trecut Sarbatoarea Pastelui, va debuta cel de al doilea turneu consecutiv, in care artistul va parcuge peste 20 de orase. La cererea repetata a publicului, bucurestenii il vor putea intampina pe maestrul Tudor Gheorghe in data de 23 mai, cand va readuce “Vremea nemaniei” pe scena Salii Palatului. In acompaniamentul orchestrei Arkadia si a celor 4 voci corale, menestrelul sufletelor noastre va adauga un plus de vibratie creatiilor semnate de regretatul poet basarabean Grigore Vieru.

„Va fi un elogiu adus frumusetii feminine, dar si un elogiu adus mamei. Voi ridica cateva intrebari asupra existentei noastre, cu ajutorul unor poeme pe care nu ati crede ca le-a scris Grigore Vieru. Ne vom aminti si de poezia lui pentru copii. Nu voi omite nici obsesia lui pentru limba romana si pentru frumusetea limbii noastre”, a marturisit Tudor Gheorghe pentru Jurnalul National.

Biletele pentru concertul “Vremea Nemaniei”, de la Sala Palatului din Bucuresti pot fi achizitionate din reteaua Vreau Bilet – Unirea Shopping Center etj.2, magazinele EuroGsm (Cora Lujerului, Ion Mihalache, Unirea Shopping Center parter langa Stradivarius), Libraria Mihai Eminescu, Str. Moise Nicoara nr.18,la Sala Palatului, in reteaua Eventim si online prin www.eventim.ro si www.vreaubilet.ro. Pretul unui bilet variaza intre 50 si 160 lei, in functie de categoria de loc.

Comunicat Vreaubilet