Editura Meteor Press participa in perioada 24-27 mai 2012 la Targul de Carte Bookfest Sibiu, organizat in cadrul Festivalului International de Carte de la Sibiu si poate fi gasita in curtea interioara a Muzeului Brukenthal la standul C3. Meteor Press a pregatit carti noi, reduceri de pret si o surpriza pentru toti sibienii: sarbatorirea unui an de la lansarea Ghidului Verde Michelin Romania, in care Sibiul a primit ce mai inalta distinctie Michelin, 3 stele.

Evenimentul va avea loc sambata, 26 mai 2012, ora 18.00 in prezenta reprezentantilor autoritatilor din Sibiu, Michelin Romania si Meteor Press. Sibiu este singurul oras din Romania cotat de specialistii Michelin la 3 stele, ceea ce inseamna ca “Mica Viena” trebuie vizitata neaparat.

Pentru pregatirea editiei romanesti, autorii Ghidului Verde Michelin au colindat intreaga tara timp de mai multe luni, vizitand un numar mare de locatii si facand o selectie. Ca urmare, opt situri turistice romanesti au fost desemnate cu cea mai inalta distinctie a Ghidului Verde Michelin – trei stele (de vizitat neaparat): manastirile din Bucovina, Maramuresul, Dragomirna, Sibiul, Transfagarasanul, Horezu, Prejmerul si Delta Dunarii. In afara de Bucuresti, numeroase orase si sate, dar si monumente si muzee, au fost desemnate cu doua stele (merita o oprire) sau cu o stea (sunt interesante).

„Dupa ce au petrecut o multime de timp invatand si scriind despre Romania, descoperind ca aceasta este intr-adevar o destinatie minunata, scriitorii nostri au fost dornici de a le oferi cititorilor aceasta colectie cu cele mai interesante lucruri de vazut si facut in Romania. Ne dorim ca Ghidul Verde Michelin pentru Romania sa-i ajute pe romani sa-si redescopere tara.” a declarat Eric Faidy, Presedinte Michelin Romania si Balcani.

Ghidul Verde Michelin pentru Romania a fost creat de catre expertii Grupului Michelin cu sprijinul Departamentului de Cartografie al Michelin Romania si apoi a fost tradus si publicat de editura Meteor Press.