Intelepciune pentru toti: “Proverbe si cugetari sanscrite”

“Cristinei, dorindu-i sa fie mereu inteleapta” mi-a scris doamna Carmen Musat-Coman la inceputul cartii de a carei aparitie este responsabila: “Proverbe si cugetari sanscrite” culese si traduse de Amita Bhose. Nu stiu cat de inteleapta am fost pana acum sau cat voi fi de acum incolo, insa ce stiu este ca in acest volum pe care l-am citit dintr-o suflare am gasit mici perle de filosofie, cu care oricine se poate delecta.

Cine a intalnit-o pana acum pe la targuri pe Carmen stie deja ca isi intampina vizitatorii cu un cosulet plin cu proverbe – “intelepciune gratis”, cum ii place sa spuna -, deci publicarea acestei carti de “Proverbe si cugetari sanscrite” nu vine ca o surpriza. Printre lucrarile ramase de la Amita Bhose se mai regasesc si proverbe indiene, sfaturile lui Buddha din Dhammapada si invataturile lui Ramakrishna, care vor aparea si ele in viitor la Editura Cununi de stele.

Citind extrasele din marile carti indiene, cu unele am fost partial de acord, in altele m-am regasit complet, iar cateva mi s-au parut oarecum desuete, insa e remarcabil cat de mult se potrivesc anumite “ziceri” chiar si in zilele noastre, desi a trecut o eternitate de la scrierea lor in original. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca au fost scrise intr-o tara atat de indepartata si de diferita de a noastra. De aici rezulta ca exista intr-adevar o intelepciune universal valabila, care nu tine nici de spatiu si nici de timp.

Veti gasi in paginile volumului proverbe si cugetari despre invatatura si prostie, despre saracie si bogatie, despre iubire, prietenie, adevar, corectitudine si multe altele. Cel mai mult mi-a placut un text din epopeea Mahābhārata, care spune: “Acela-i prost care se desparte de cei care tin la el si se duce la cei care nu-l vor, care se imprieteneste cu oamenii falsi si se cearta cu prietenii sinceri si care mai intai se angajeaza la o munca si apoi se impiedica la fiecare pas din indoiala-n propria putere”. Conform acestor randuri, cati dintre noi nu am fost prosti macar o data? 🙂

De asemenea, mi-a mai placut foarte mult si urmatorul text, pentru ca am recunoscut in el un adevar de care cu totii ne izbim constant: indiferent cum suntem, ce spunem sau ce facem, de fiecare data se gaseste cineva care sa ne judece doar de dragul de a ne judeca sau care sa ne interpreteze gresit spusele sau faptele. Chiar daca un om este pe placul lui insusi, el nu va fi niciodata pe placul lumii intregi, pentru ca lumea are tendinta de a vedea raul din ceilalti mai degraba decat binele, ba chiar de a vedea rau acolo unde, in fapt, nu exista decat bine: “Daca esti modest, se spune ca n-ai facut nici o isparava. Daca esti stralucit, se spune ca esti orgolios. Daca esti pios, se spune ca esti ipocrit. Daca esti puternic, se spune ca esti despot. Daca esti tacut, se spune ca esti ciudat. Daca esti bland, se spune ca esti lingusitor. Daca esti perseverent, se spune ca esti incapatanat. Exista oare vreo calitate ce nu poate fi tendentios interpretata?”

Daca vreti sa luati si voi un biletel cu intelepciune din cosul care a apartinut Amitei Bhose si daca vreti sa vedeti ce carti pline de intelepciune are Editura Cununi de stele, dati o fuga la Bookfest si vedeti ce vi se pregateste. Informatii despre lansarile editurii la Bookfest 2012 gasiti cu un click aici.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *