Linia Bleu a Editurii All ne duce, asa cum ne-am obisnuit deja, pe cararile complicate ale psihicului uman prin intermediul unor autori cu studii de specialitate care ne ofera scrierile lor in ideea ca putem invata din ele cum sa recunoastem oamenii, ideile, sentimentele care nu ne sunt de folos si care ne impiedica sa atingem fericirea. “Un barbat, numai sa fie”, de Gianna Schelotto, arata ca multe femei se simt daramate psihic daca nu au langa ele un barbat… bun, rau, frumos, urat, sincer, mincinos – nu conteaza, barbat sa fie.

Oricat de mult am stramba din nas unele dintre noi, evaluandu-ne rapid relatiile prin care am trecut si gasind sau negasind printre ele unele care sa corespunda titlului de mai sus, pe lume exista femei care se implica in relatii cu barbati de care nu sunt atrase/ pe care nu ii iubesc/ pe care nu ii respecta/ in care nu au incredere/cu care nu au mare lucru in comun – pe scurt, cu barbati care nu sunt deloc potriviti pentru ele, doar din spaima de a nu fi singure. E bine asa? Evident ca nu e bine, zice si bunul simt, si specialistul, insa anumite individe pur si simplu nu pot jongla cu momentele de singuratate, se desconsidera sau se minimineaza singure, se conving cumva ca nu pot avea relatii armonioase si asa se pomenesc fie ca indeparteaza toti barbatii din jurul lor (si se intreaba cu ce au gresit), fie ca isi aleg niste parteneri total neadecvati.

Fiecare dintre cele sapte povestiri ale autoarei are drept personaj principal cate o femeie – in afara de ultima, al carei erou este un barbat obisnuit sa fie mantaua de ploaie pentru o femeie care nu-l aprecia decat atunci cand avea nevoie de el -, care nu e in stare sa-si cladeasca o relatie fericita cu un barbat. Celibatara convinsa, urata, agresoarea de timizi, saltareata din floare in floare, vesnica nemultumita, colectionara sunt tipologii pe care le cunoastem, le recunoastem sau cu care ne identificam, sunt femei de care ne izbim pe strada, in metrou, la serviciu, suntem poate chiar noi, daca ne uitam cu atentie.

Repetand aceleasi situatii, aceste femei se condamna singure, dupa cum spune autoarea, la un lung sir de relatii nefericite, cautand cu disperare ceva care sa le scoata din propria mizerie emotionala, fara sa isi dea seama ca, de fapt, problema e in capul lor si de acolo trebuie pornita si rezolvarea: o copilarie lipsita de atentia mamei sau marcata de personalitatea violenta a tatalui, o adolescenta lipsita de indrumarea si afectiunea parintilor, un divort, o tragedie in familie si multe alte situatii care le-au afectat in trecut se rasfrang negativ asupra prezentului acestor femei si, daca nu sunt identificate si rezolvate, si asupra viitorului.

Tocmai pentru rezolvarea acestor probleme exista persoane precum Gianna Schelotto, care, in calitate de psihoterapeuta si de jurnalista, pastreaza o relatie stransa cu pacientele si cu cititoarele sale care ii fac marturisiri si ii cer sfaturi. Si care ne incurajeaza pe toti sa ne uitam mai intai in propriul suflet si sa ne acceptam asa cum suntem pentru a putea spera la relatii sincere si de durata cu cei din jur: “Cine se iubeste pe sine da un exemplu bun, si gaseste aproape intotdeauna pe cineva care sa-l urmeze”.