Tradus in Italia, Germania, Turcia, Serbia si Ungaria, romanul de debut al americanului Michael David Lukas s-a stabilit in Romania pe Strada Fictiunii, de unde l-am primit si eu spre lectura. Pasionat de literatura si de limbi straine, autorul volumului a locuit o perioada si un Turcia, ceea ce l-a ajutat cu siguranta in creionarea atmosferei din cartea „Oracolul din Stambul”.

E adevarat, actiunea romanului se petrece pe cand Istambulul se numea Stambul si anii erau 1877, dar faptul ca Michael a calcat doua secole mai tarziu pe strazile orasului, i-a simtit aroma si i-a auzit povestile n-a facut probabil decat sa il ajute in realizarea planului terestru al romanului sau. Caci eroina, pe nume Eleonora Cohen, isi traieste evenimentele care i-au schimbat firul existentei chiar in Stambul, acolo unde il urmeaza pe ascuns pe tatal ei, pe care il si pierde intr-un mod tragic si unde va ajunge un element de maxima importanta pentru beiul Moncef si pentru insusi sultanul Abdulhamid al II-lea, cel aflat la sefia maretului Imperiu Otoman.

Romanul lui Lukas mi-a placut nu doar din punctul de vedere al frazelor frumos construite si al atmosferei de poveste pe care a creat-o, ci si pentru scufundarea in istorie (perioada razboiului ruso-turc din 1877-1878) si pentru doza de fantastic a naratiunii. Eleonora se naste intr-o Constanta in care armata Imperiului Tarist face ravagii, dupa care ajunge la Stambul si este implicata fara sa vrea in politica Imperiului Otoman, oferind sfaturi pretioase sultanului. Fantasticul vine din faptul ca Eleonora este o fetita de numai opt ani, cu o inteligenta iesita din comun (calitate foarte periculoasa pentru o persoana de gen feminin), care ii permite sa invete orice si sa faca rapid conexiuni pe care nu oricine e in stare sa le faca. Tot de fantastic tine si faptul ca micuta este insotita permanent de un stol de pupeze, care par sa o protejeze si sa ii indeplineasca dorintele, uneori intr-un mod sinistru, pasarile tinand si ele de o profetie veche, ce anunta nasterea fetei si rolul ei pe lume.

Insa Eleonora, desi isi accepta o perioada scurta acest rol bizar de persoana „fara de care nu se poate”, cand vine vremea unei „legalizari” a situatiei sale, decide sa lase in urma profestiile stravechi si dorintele de putere ale celor din jur si sa isi faca propriul destin, departe de locurile si de obiceiurile pe care le cunoscuse pana atunci: „Istoria si-a continuat mersul, iar povestea Eleonorei Cohen a fost uitata; o nota de subsol in istoria tarzie a Imperiului Roman aluneca intr-un anonimat definitiv. De a indeplinit profetia doamnei Damakan sau a scapat de ea, de a fost, cu adevarat, cea care avea puterea sa reaseze lumea pe axa sa, raspunsurile la aceste intrebari nu le vom cunoaste niciodata cu adevarat. Si asa este firesc. Caci pietrele din raul istoriei arata diferit, in functie de locul din care le privesti.”