Cea de-a III-a intalnire a degustatorilor de film si arta culinara va avea loc in acest an sub numele de Divan Film Festival, in perioada 19-26 august, in locul deja cunoscut de catre iubitorii de film balcanic, pe malul Dunarii, in Portul Cultural Cetate, judetul Dolj. Timp de o saptamana, si ziua, dar si noaptea, pe un ecran in aer liber, vor fi vizionate scurtmetraje, documentare si lungmetraje din sau despre spatiul si mentalitatile balcanice.

Farmecul acestei intalniri de pe malul Dunarii – la care vor participa producatori, regizori, actori, directori de festival, critici de film si jurnalisti din Romania si din strainatate – sta in faptul ca, avand bucatele de pe masa si vinul la rece, invitatii vor avea prilejul sa deguste pe indelete delicatesele culinaro-cinematografice.

„Intentia noastra este ca, incepand cu aceasta editie, festivalul sa-si asume dechiderea si catre alte coordonate ale universului cinematografic mondial”, a declarat Marian Tutui, directorul artistic al festivalului. „Un prim pas este tema provocatoare a seminarului international Evadarea din Balcani, ce va avea loc cu prilejul festivalului nostru. Al doilea pas este intentia noastra de a prezenta festivalul si in cadrul unei saptamani a filmului balcanic, probabil la Moscova. Motiv pentru care invitatul de onoare al editiei de anul acesta este binecunoscutul cineast Karen Sahnazarov, directorul general al concernului cinematografic Studiourile Mosfilm.

Regizorul rus Karen Sahnazarov, in varsta de 60 de ani, va prezenta in cadrul Divan Film Festival, in premiera mondiala, cel mai recent film al sau, „Tigrul alb / Belii tigr” (2012), precum si „Salonul nr. 6”, propunerea Rusiei pentru Oscar 2010, la categoria cel mai bun film strain. In dialog cu aceasta pelicula, la Divan Film Festival va fi proiectat si filmul „Salonul nr. VI”, versiunea realizata de Lucian Pintilie in Iugoslavia (initial ca film de televiziune Paviljon broj VI, in 1973, si reluat apoi ca lung-metraj, Paviljon VI, in 1978)”.

„De altfel, genul acesta de dialoguri explica totodata si motivul pentru care am ales sa numim festivalul nostru divan – atit in sensul comun, de canapea, adica loc de relaxare si desfatare, dar si in sensul originar de adunare, sfat, intrunire -, care ilustreaza traditia balcanica, confortabila si rafinata, a taifasului, adica tocmai spiritul pe care credem ca-l promoveaza acest eveniment”, a declarat Masha Dinescu, gazda festivalului.

Divanul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Fundatia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Consiliului Judetean Dolj si Primariei Cetate (Dolj).