M-am apucat sa citesc volumul „Mother of M. – Dincolo de iubire” de Diana-Maria Cismaru cu precautie si cu o oarecare teama de ce voi gasi intre cele doua coperte. Stiam ca in carte se atinge subiectul delicat al copiilor autisti si ma temeam ca va fi o lectura nu doar emotionanta, ci si greoaie, incarcata cu termeni de specialitate, insa n-am avut dreptate decat cu prima presupunere.

Asta pentru ca „Mother of M.”, aparuta in colectia LIT a Editurii Tritonic, se citeste usor, ca un blog, nu ca o lucrare de specialitate, nu este deloc asa ceva. Cartea, inspirata de altfel din doua bloguri, ne aduce in atentie povestea unei mame-devenita-terapeut si a fiului ei suferind de autism, introducandu-ne intr-o lume total necunoscuta, cel putin pentru mine asa a fost, o lume din realitatea imediata, dar de existenta careia stim (sau ne pasa) prea putin.

Pe la varsta de patru ani si jumatate a fiului ei M., mama acestuia accepta ideea ca micutul, desi in aparenta este un copil normal care o insoteste la cumparaturi si iubeste compania celorlalti de varsta lui, in fapt are probleme grave: nu vorbeste, are accese de furie sau de panica necontrolate, rade fara motiv, nu intelege elementele din care e alcatuita lumea din jur, nu stie sa se joace, sa relationeze si nu poate fi atent la nimic.

Desi nu i se da un diagnostic clar de autism si desi il plimba pe la diversi specialisti, nimeni nu o poate ajuta concret pe mama lui M., majoritatea fiind total dezinteresati de evolutia acestor indivizi speciali. Prin urmare, incepe sa se documenteze singura despre pasii care ar trebui urmati pentru ca fiul ei sa devina un copil cat mai aproape de normalul varstei lui si asa gaseste informatii despre programul ABA. Merge la cateva traininguri cu specialisti americani, isi strange materiale de pe internet, isi compune cu mare greutate o echipa de tutori si ii pregateste cu atentie pentru a lucra cu fiul ei, fara a uita sa adreseze rugaciuni divinitatii pentru a o ajuta sa-si vada copilul sanatos.

Drumul de patru ani pe care il parcurg cei doi de-a lungul cartii e emotionant. De fapt, e cutremurator sa citesti 200 si ceva de pagini despre o mama a carei viata se invarte in jurul terapiei pentru fiul ei, lasand deoparte dorintele si viata ei personala, dar incercand in acelasi timp sa nu se rupa de lume (pentru ca are nevoie si de bani pentru tratamente medicamentoase) si despre un fiu care are momente de evolutie in directia buna si recaderi cu crize care descurajeaza pe toata lumea.

Chiar daca de-a lungul povestii face pasi inainte si pasi inapoi, evolutia lui M. catre o viata normala este de necontestat. Desi el creste fara tata, pierdut in urma divortului de mama lui si deci avand o problema in plus, si nici prea multe alte rude nu are in jur, M. inainteaza cu succes in terapie, fiecare cuvant nou pronuntat spontan si fiecare actiune intreprinsa logic fiind o bucurie imensa pentru mama lui.

Tenacitatea mamei de a-l recupera, lupta cu un sistem de sanatate defect si mai ales cu o societate intoleranta fata de copiii „speciali” par sa aiba efect, desi ritmul cu care se inainteaza este unul de melc. Mai mult decat atentia indreptata catre fiul ei, mama lui M. nu se da in laturi de a-i ajuta si pe alti parinti aflati in situatia ei, constatand pe masura ce trece timpul ca exista o comunitate mult prea mare de oameni care au acasa copii cu probleme. Ea stie ca bataliile se castiga treptat si se castiga prin propria putere, nu cu ajutorul medicilor si nici cu cel al societatii.

Am petrecut toti acesti ani sfasiata intre nevoia de a castiga bani, calculand neincetat beneficiul care imi venea dintr-o activitate profesionala sau alta, si nevoia de a coordona interventia in problema lui… cu periode de pierderi si cu momente in care imi venea sa imi dau „demisia” din ambele pozitii.
Insa, la un moment dat, ar fi trebuit sa intervina si societatea pentru a-i da o mana de ajutor. Or, aceasta nu s-a intamplat. Am fost mereu in lupta cu calculele, ignoranta, superficialitatea, indiferenta, prejudecatile si temerile unora si altora, in special a celor care ar fi trebuit sa il ajute sa se recupereze. Probabil schimbarea in bine se va petrece intr-o zi in care noi nu vom mai avea nevoie.