Intre ironia destinului si libertatea meteo-sensibila: “Neintelegerea”, in regia lui Laszlo Bocsardi

Recenta premiera a Teatrului German de Stat din Timisoara, “Neintelegerea“ de Albert Camus, in regia lui Laszlo Bocsardi, a avut si premiera bucuresteana, in cadrul Festivalului National de Teatru, chiar in ultima zi de festival. Spectacolul de la Timisoara reactualizeaza o piesa considerata clasica a marelui scriitor existentialist.

“Neintelegerea” reconfirma apetitul lui Laszlo Bocsardi pentru asumarea de riscuri, pentru creatiile la limita, care fara sa fie in mod ostentativ provocatoare doar de dragul audientei si experimentului in sine, chestioneaza serios cel putin o parte din ceea ce stii sau credeai ca stii despre teatru.

Conceput sub forma unei drame de camera, in doar patru personaje (plus personajul mut, batranul servitor martor din umbra), spectacolul se delimiteaza de la inceput printr-o minutioasa scenografie, o compozitie marcata de prezenta oglinzilor paralele in care se reflecta autist sufletele eroilor si umbrelor, ceturilor, sunetului sirenelor, iluziilor pierdute si incrancenarii personajelor sale in a-si decide soarta indiferent de consecinte, in limitele unor decizii discutabile, insa necesare lor.

Idealul vietii Martei si a mamei sale, detinatoare ale unei modeste pensiuni pierduta undeva printre ceturile Boemiei, este “sa traiasca liber la malul marii”, insa pentru asta au nevoie de bani. Iar singura formula concreta de a-i obtine este pentru cele doua femei crima. De aici, orbite de obsesia evadarii intr-un tinut insorit, tonic, solar (“M-am saturat sa-mi tot port sufletul cu mine. Ard de nerabdare sa ajung acolo unde soarele ucide toate intrebarile.”, spune Martha), pana la stergerea instinctelor materne, respectiv fratesti, nu este decat un pas. Drama provocata jumatate de hazardul sortii, jumatate de forta absoluta a obsesiei este inteligent rezolvata, sufletele nu se recunosc, singuratatea individuala pare a fi singura certitudine.

Regizorul Laszlo Bocsardi este detinator al premiului UNITER 2011 pentru cea mai buna regie in 2011, pentru memorabilul sau spectacol “Caligula”, montat la Teatrul National din Craiova, protagonistului Sorin Leoveanu revenindu-i premiul pentru cel mai bun actor in rol principal. De altfel, regizorul l-a distribuit pe actorul sau fetis, Sorin Leoveanu, in rolul batranului servitor, rol mic ca intindere, dar insemnat dramaturgic. Servitorul este martorul absolut, un contrapunct ironic, posibil transcendent, la marile ironii ale vietii (autoironii ale divinitatii?) si a formelor deseori imprevizibile pe care le ia nevoia de eliberare.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *