De Mihail Bulgakov am citit un singur roman si anume „Maestrul si Margareta”, o scriere care mi s-a parut la vremea respectiva ireal de frumoasa. Pe 15 decembrie am avut din nou ocazia sa ma intalnesc cu scriitorul si dramaturgul sovietic, de data aceasta la Zilele Teatrului „Nottara”, unde am asistat la premiera spectacolului „Roman teatral” de Bulgakov, in regia lui Vlad Massaci.

Mihail Bulgakov nu a avut un destin presarat cu flori si lucrul acesta s-a vazut si in scrierile lui. Cenzura ii masacra scrierile, teatrele refuzau sa ii joace piesele, norocul lui numindu-se uneori chiar Stalin, caruia s-a intamplat sa ii placa unele dintre lucrarile sale si sa ii ia apararea din cand in cand in fata detractorilor. Insa acelasi Stalin i-a refuzat plecarea in strainatate unde, credea Bulgakov, talentul lui de scriitor ar fi fost mai de folos decat in Uniunea Sovietica.

„Roman teatral” il are in centru pe scriitorul Serghei Leontievici Maksudov (Ion Grosu), care se sinucide dupa ce intelege ca in tara sa nu isi poate implini destinul de literat. Dupa ce scrie un roman curajos, pe care apropiatii il sfatuiesc sa nu-l trimita nicaieri pentru ca va da de necaz si dupa ce nimeni nu vrea sa il publice, Maksudov accepta ideea lui Ilia Ivanovici Rudolfi (George Alexandru) de a-l transforma intr-o piesa de teatru care sa se joace la Teatrul Independent din Moscova. Semneaza un contract dezavantajos pentru el, inclusiv din punct de vedere financiar, sperand totusi ca isi va vedea piesa montata, insa conducerea teatrului, prin persoana lui Ivan Vasilievici (Alexandru Repan), ii masacreaza manuscrisul pana ce nu mai ramane nimic din piesa originala, situatie care il face sa isi piarda mintile.

Spectacolul este montat sub forma de poveste in poveste, scriitorul pregatit sa isi traga un glont in cap amintindu-si traseul operei sale, de cand a prezentat-o prietenilor si pana la distrugerea ei de catre cei de la Teatrul Independent. Mi-a placut felul in care au fost surprinse chinul artistului, gandurile sale fantastice, framantarile lui de om supus unui regim al terorii, regizorul plasand actorul principal aproape de public si in planul urmator, in spatele acestuia, adunand ceea ce se petrecea in amintirea sa, personajele care ii populau mintea intrand si iesind de dupa doua paravane aflate stanga si din dreapta scenei si aducand sau ducand cu ele diverse obiecte.

Scenele puternice au alternat cu cele de acalmie, acestea din urma dandu-le si mai multa forta celor din prima categorie, ale caror actiuni te faceau ca spectator ba sa iti pierzi rabdarea, ba sa te revolti, ba sa te intristezi. Prigonirea bietului autor de catre cenzura, durerea de a-si vedea talentul calcat in picioare, ipocrizia celor din jur, preamarirea unor non-valori, absurditatea repetitiva a unor actiuni construiesc intreaga drama a lui Maksudov, pe care publicul o simte la cote inalte.

La final, aplauzele s-au indreptat in special catre George Alexandru (care, de altfel, a interpretat trei roluri minunate in „Roman teatral”), caruia i s-a urat „La multi ani!” dupa ce Alexandru Repan ne-a povestit cum l-a cunoscut la un pahar de vodka si cum au ajuns mai tarziu sa lucreze impreuna la Nottara, in 1989, incheind cu: „George Alexandru era la moda si acum 30 si ceva de ani, cand se purtau plete, e la moda si acum cand se poarta capetele rase si inceputul de barba.”🙂