Cronici film — 06 - 01 - 2013
“Zilele Tarkovski”, noua spiritualitate pe intelesul tinerei generatii

Finalul lui 2012 a adus un eveniment cinematografic cu totul special: “Zilele Tarkovski la Bucuresti”, eveniment initiat si organizat de criticul de film Elena Dulgheru in perioada 4-7 decembrie, la Muzeul Taranului Roman si Cinemateca Eforie. Manifestarea i-a readus in Romania (dupa evenimentul de mai mica anvergura din 2006) pe Marina Tarkovskaia si Aleksandr Gordon, sora si cumnatul fost coleg de facultate ai cineastului rus care a rescris arta cinematografica a deceniilor 7-8 ale secolului trecut, deschizand-o catre o spiritualitate care prefigureaza cumva nevoia de revenire la valori si adevar a timpurilor actuale.

La aniversarea a 80 de ani de la nasterea regizorului, alti invitati ale caror marturii au completat un nelinistitor portret al marelui artist rus au fost Layla Alexander-Garett, traducatoarea personala a lui Tarkovski pe platoul de la filmare pentru “Sacrificiul” (Suedia, 1986), ultimul sau film, realizat in exil, respectiv istoricul si criticul de film Dmitri Salinski, care a lansat, in traducerea Elenei Dulgheru, cartea de analiza de film “Canonul lui Tarkovski”, care propune o originala interpretare a creatillor tarkovskiene din prisma ritmului muzical, componistic cu care si-a structurat cele doar sapte lung-metraje care ii compun opera.

Versiunile originale a doua dintre capodoperele sale, “Andrei Rubliov”, cu titlul “Patimile dupa Andrei” (1966) si “Solaris” (1972) au starnit un interes consistent, la proiectiile de la Cinemateca Eforie, publicul atat cel foarte tanar, cat si publicul matur, care a crescut si s-a maturizat cu filmele lui Tarkvoski, in trista perioada tarzie a comunismului autohton, a umplut acum sala pana la refuz si chiar pana la a sta in picioare vreme de trei ore.

Cele trei documentare prezentate in premiera absoluta in Romania, “Enigma lui Tarkovski”, “Magnetismul memoriei” si “Culegatorul de vise” au revelat un Tarkovski care identifica aproape atavic, dar cu umilinta si smerenie, in adevarat spirit crestin, arta sa ca o marturisire suprema a lui Dumnezeu. De aceea recomanda semenilor sai artisti sa nu fie neutri niciodata, fiindca arta este o marturisire. Tarkovski spunea ca lumea este creata de Dumnezeu si creatorul are datoria sa o reprezinte in toata plenitudinea si exactitatea sa. Artistul declara ca, atunci cand un artist devine foarte subiectiv, el creeaza o lume a sa proprie, iar asta nu este corect, deoarece el trebuie sa reprezinte in primul rand lumea creata de Dumnezeu. “Adevarul vietii nu este totuna cu adevarul artei.”

Tragica sa moarte prematura din 1986 a lasat in faza de proiecte pentru vesnicie filme care probau interesul cineastului pentru marile teme spirituale si mentorii omenirii: un film despre Sfantul Anton, o biografie a teosofului Rudolf Steiner, un film despre Francisc de Assisi.

“Nicio jertfa nu e zadarnica, copacul, omul, pasarea, cand se jertfesc o fac pentru umanitate, pentru spiritul umanitatii din om. Pentru adevarurile simple sunt necesare tainele”, declara Tarkvoski in documentarul “Culegatorul de vise”, care reface epopeea realizarii filmului sau testament, “Sacrificiul”. Filmul lansat cu putin timp inainte de moartea sa a prevazut intr-un mod vizionar, aproape supranatrural, magic (asa cum a declarat Layla Alexander-Garrett, colaboratoarea sa apropiata pe platourile de filmare din Suedia), dezastrul de la Cernobal, ca o prefigurare a vremurilor de adanca criza spirituala si a nevoii de intoarcere la adevar si esenta pe care o traversam acum, cu sau fara sfarsitul lumii fizice, dar cu siguranta sub influenta unei morti spirituale generalizate, care are nevoie de un restart absolut. “Sensul vietii este iubirea si sacrificiul”, iar opera lui Tarkvoski a luat nastere si ramane perena ca un sacrificiu pentru generatiile care il descopera acum cu uimire si tremur interior.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Te-ar putea interesa si...