„Les Misérables/Mizerabilii”, cel mai longeviv muzical din toate timpurile, isi face loc pe ecranele din Romania incepand cu data de 25 ianuarie. In distributie ii veti regasi printre altii pe Hugh Jackman (Jean Valjean) si Anne Hathaway (Fantine), care au luat deja cate un Glob de Aur pe anul acesta, pe Russel Crowe (Javert), Amanda Seyfried (Cosette) si Helena Bonham Carter (Madame Thénardier).

Desi nu ma dau in vant dupa musicaluri, dupa ce anul trecut am vazut trailerul am asteptat cu o curiozitate crescanda viziunea regizorala completa a lui Tom Hooper asupra „Mizerabililor”, iar pe 22 ianuarie, prin amabilitatea distribuitorilor de la Ro Image am avut ocazia sa vad in avanpremiera drama muzicala care deja a castigat Globul de Aur pentru Cel mai bun film – categoria comedie/musical si care mai are opt nominalizari si la Premiile Oscar de anul acesta.

Povestea o stim cu totii, probabil si cei mai tineri cinefili: Jean Valjean cel intemnitat pentru ca furase o paine pentru nepotul sau este eliberat dupa 19 ani, insa pentru societate el nu mai este decat un numar, mai exact 24601, iar actul de eliberare este de fapt o anatema care nu ii mai permite sa-si gaseasca vreodata de lucru. Insa intalnirea cu un preot ii schimba viata din temelii, el acceptand mai intai existenta lui Dumnezeu in viata lui si apoi existenta iubirii prin intalnirea cu Cosette, careia ii devine tata dupa ce mama ei moare. Pe langa povestea lui Jean Valjean – pe care politistul Javert il va urmari toata viata pentru a-l duce din nou la inchisoare fiindca nu respectase pasii in eliberarea conditionata – se tese si drama studentilor care s-au ridicat impotriva statului, revolta lor terminandu-se in sange si cu un singur supravietuitor – Marius Pontmercy, cel care ii va deveni sot tinerei Cosette.

Si acum, inchipuiti-va toata povestea plasata in decorul sinistru (si extrem de fidel realizat de echipa filmului) al Frantei secolului al XIX-lea, pe o muzica zguduitoare sau linistita, furioasa sau calma, dar care reuseste sa se strecoare negresit in sufletul celui care priveste. Monologurile sau dialogurile muzicale se succed intr-un vartej care abia iti da ocazia sa iti tragi rasuflarea, aruncandu-te pe rand in zbuciumul launtric al lui Jean Valjean (n-am stiut ca Hugh Jackman are o prestanta vocala mai mult decat onorabila), in agonia lui Fantine (Anne Hathaway interpreteaza cu multa simtire piesa „I dreamed a dream”) sau in ura lui Javert (credeti sau nu, nici Russel Crowe, desi nu e vreun Pavarotti, nu e totusi perfect afon).

Cea mai interesanta parte din realizarea filmului nu mi s-a parut nici cea cu decorurile, desi sunt extraordinare, nici cu machiajul, desi figurile personajelor se schimba spectaculos in functie de starile lor de spirit, ci tocmai partea cu muzica, la care s-a muncit enorm, regizorul lasandu-i pe actori sa-si interpreteze „in direct” partile vocale. Tom Hooper s-a gandit ca decat sa ii adune intr-un studio si sa-i inregistreze, mai bine le da liber sa cante live in timp ce sunt filmati, acompaniati discret doar de un pian (restul orchestrei fiind adaugat ulterior), incurajandu-i astfel sa puna accentul pe interpretarea rolului in sine si pe emotia directa.

Nu stiu cate dintre cele opt Oscaruri vor ajunge la „Mizerabilii”, insa sper ca pe Hugh Jackman nu-l va rata norocul, pentru ca e extraordinar de expresiv in rolul lui Jean Valjean, personaj pentru care a si slabit cateva kilograme (ca sa arate abia iesit din inchisoare) si a si renuntat la cafeaua zilnica (pentru a-si pastra hidratarea necesara efortului de a canta opt-zece ore pe zi). Si dupa cum l-am auzit pe Russel Crowe spunand intr-un interviu, faptul ca Jackman a muncit atat de mult pentru acest rol si si-a dat silinta sa fie extraordinar i-a determinat cumva si pe ceilalti membri ai echipei de actori sa nu se lase mai prejos si sa-si spuna: hei, daca omul asta care are atatea de facut pentru rolul lui reuseste, noi care avem mai putin n-ar trebui sa ne mai plangem. 🙂