Acum multa-multa vreme, mai exact pe cand aveam vreo 11-12 ani si ascultam sfanta mea treime de atunci (Bon Jovi, Aerosmith si Guns N’Roses) nu-mi inchipuiam ca-i voi vedea vreodata pe vreunii dintre ei cantand live, dar timpul a trecut si in ultimul cincinal am reusit sa-i vad pe toti. Iar pe 5 februarie, la Sala Palatului, i-a venit si randul lui Slash, caci numai el mai ramasese ca sa-mi completeze seria de concerte cu idolii din copilarie.

Slash era in copilaria mea acel artist cam ciudat care canta mereu cu parul in ochi si cu tigara in coltul gurii, dar din chitara caruia ieseau intotdeauna niste sunete atat de frumoase incat ramaneam mereu impietrita ascultandu-l, fara sa ma satur vreodata. Ulterior am descoperit si alti chitaristi talentati, dar Slash a ramas acolo undeva, intr-un colt de memorie, ca avand o valoare speciala.

Iar acum, la 20 de ani de la prima intalnire muzicala cu el si baietii de la Guns n-am putut decat sa apreciez gestul celor de la Phoenix Entertainment care l-au adus in Bucuresti, in cadrul turneului de promovare a albumului „Apocalyptic Love”, impreuna cu Myles Kennedy si The Conspirators.

Si n-au facut rau, pentru ca marti seara am vazut un public foarte incantat de intalnirea cu Slash, un public care a apreciat atat compozitiile actuale, cu sound modern, pe care Slash le canta alaturi de tinerii sus-numiti („Ghost”, „Starlight”, „Anastasia” sau „Doctor Alibi” – o piesa care mi-a placut mult pe album, in varianta interpretata de Lemmy de la Motorhead si care a sunat minunat si pe scena de la Sala Palatului cantata cu vocea de basistul Todd Kerns) cat si, cum altfel, piesele din perioada Guns (extraordinara „Civil War” sau energicele „Sweet Child O’Mine si ” Welcome to the Jungle”) serie din care cu totii am fi vrut sa auzim mult mai multe.
La fiecare piesa din perioada Guns pe care o auzeam, ascultam instrumentele si vocea lui Myles si ma gandeam ca se apropie mult de sunetul original al compozitiei respective, dar ceva era diferit, evident, si abia in momentele in care intra chitara lui Slash simteam emotia transmisa de piesa cu pricina si intoarcerea in timp la sunetul initial.

Da, Slash n-a interactionat prea mult cu publicul, dar cred ca a spus tot ce a fost necesar cu ajutorul chitarelor pe care le-a tot schimbat de-a lungul celor doua ore de concert (inceput foarte punctual, la 20.30, dupa ce de la 19.30 punct avuseseram parte de o jumatate de ora de byron). Cel care a tinut legatura cu cei din public a fost Myles, pentru care am toata admiratia ca vocalist, are un glas curat, viguros si care s-a pliat excelent pe toate minunile pe care le-a avut de cantat pe 5 februarie.

Dar cel mai bine e sa va las cu pozele (le puteti vedea fie in galeria de mai jos, fie AICI), pentru ca si ele va vor spune o poveste poate mai frumoasa decat cuvintele.

Foto: Vlad Toma