Pana sa imi pice in mana volumul „Capatul cercului” de Tom Egeland, nu auzisem niciodata de acest scriitor norvegian contemporan. 380 de pagini mai incolo eram lamurita ca Strada Fictiunii de la Editura ALLFA nu l-a asimilat degeaba, pentru ca autorul nordic a scris un roman minunat, care merita cu prisosinta sa se plaseze in Turul Bestseller al colectiei.

Cand intr-o carte e vorba despre ordine cavaleresti, manastiri medievale si cercetatori care isi baga nasul acolo unde nimeni nu-i doreste, sunt prima care se inghesuie sa o citeasca, asa ca vazand rezumatul de pe coperta a patra am simtit cumva, inainte sa deschid la prima pagina, ca va fi un roman cel putin interesant. Sentimentul nu a disparut, ci s-a adancit pe parcursul lecturii, fiecare pagina din “Capatul cercului” fiind o incantare. M-am lasat astfel atrasa intr-o lume cu relicve, comori nestiute, ordine cavaleresti stravechi si mistere teologice aduse in prezent prin curiozitatea unui arheolog, pentru care regulile meseriei sale si respectarea lor sunt cele mai importante lucruri si care merge pana in panzele albe pentru a proteja patrimoniul national.

Asa se face ca Bjorn Belto, un tanar arheolog norvegian, inteligent si abil, cu un trecut de pacient la psihiatrie in CV si cu un aspect fizic nu tocmai grozav, in incercarea de a opri o relicva de a fi scoasa din Norvegia de catre un grup pe care el il crede rauvoitor, ajunge sa rascoleasca intr-atat apele incat e cat pe-aci sa dea peste cap doua mii de ani de istorie. Manat de un imbold caruia nu-i poate face fata, tanarul ascunde relicva descoperita pe santierul unde el era inspector si chiar daca e nevoie sa fuga, sa se ascunda, sa puna intrebari in stanga si in dreapta si chiar daca e rapit, drogat si interogat in repetate randuri, e decis sa nu predea artefactul decat dupa ce se asigura ca acesta e cel mai bun lucru pe care il poate face.

Pe langa firul narativ al artefactului, Egeland mai urmeaza si un fir personal al lui Bjorn, care se afla in cautarea adevarului despre moartea bizara a tatalui sau, arheolog si el, fir care se impleteste de altfel cu celalalt, tinandu-l pe tanar intr-o ceata din care se zbate neincetat sa iasa. Cititorul se simte el insusi incurcat si nervos si isi doreste ca bietul om sa descifreze mai repede atat tainele profesionale, cat si pe cele personale, pentru a face lumina in nebuloasa in care a intrat.

Autorul nu scapa din mana nicio clipa ghidonul actiunii, pe care o directioneaza elegant, minutios, cu inteligenta si umor, pedaland prin istoria Cavalerilor Ospitalieri si prin miturile despre Hristos si trecerea lui pe pamant, prin pana la un final in care toata lumea sa fie multumita de rezultatele obtinute. Pentru ca in ciuda aparentelor, in carte nu exista „baieti rai” si „baieti buni”, toate personajele avand de fapt motivatii onorabile pentru faptele lor si doar faptul ca nu-si pot spune adevarul decat atunci cand nu mai exista alta solutie duce la toate neintelegerile care au loc pe parcurs.