Primele trei tronsoane speciale dedicate iubitorilor de teatru si de filme in serial se activeaza la TVR 2 luni, 4 martie. Astfel, in fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 16.00, TVR 2 va aduce pentru telespectatori seriale romanesti, in fiecare luni, de la ora 20.10 va fi seara de teatru si in fiecare noapte, de luni pana joi, de la ora 23.00, va fi tronsonul serialelor SF.

Primul serial romanesc ce va putea fi urmarit din 4 martie la TVR 2 este „Adio, Europa!”, o ecranizare in 12 episoade a romanului cu acelasi titlu de I.D. Sarbu, avand scenariul si regia semnate Tudor Marascu. Serialul produs de TVR are in distributie mari nume ale scenei si ecranului romanesc, precum: Victor Rebengiuc, Virgil Ogasanu, Serban Ionescu, Mircea Diaconu, Dana Dogaru, Grigore Gonta, Dan Condurache, Dorina Lazar, Andra Negulescu, Valentin Teodosiu. „Adio, Europa”, este o cronica zguduitoare a perioadei comuniste care a mutilat atatea destine prin „bratul prelungit” al Securitatii.

Prima piesa de teatru a primaverii la TVR 2 programata luni, 4 martie, de la ora 20.10 este „Curcanii” de Grigore Ventura. Piesa a avut premiera in 1877 iar spectacolul de la TVR 2 este o noua punere in scena, din 1977, ce a reprezentat debutul in teatrul de televiziune al regizoarei Anca Ovanez – Dorosenco. Din distributie fac parte nume mari ale teatrului printre care: Dina Cocea, Valeria Seciu, Carmen Galin, Adrian Pintea, Jorj Voicu, Traian Stanescu, Sebastian Papaiani, Mihai Mereuta, Jean Lorin Florescu si multi altii.

Premiera noptii o reprezinta „Battlestar Galactica: Taisul” (BATTLESTAR GALACTICA: THE RAZOR – SUA, 2007), un film in doua parti (luni si marti, de la ora 23.00) ce precede o a doua premiera, cea a sezonului IV din Battlestar Galactica. Asadar, luni si marti, fanii serialului vor putea urmari povestea transformarii maiorului Kendra Shaw, dintr-o stagiara nou venita pe nava de lupta Battlestar Pegasus, intr-o arma de temut, poreclita „taisul” (the razor).