Editura ALLFA va invita sambata, 16 martie, ora 18.00, la Bookfest Timisoara (spatiul de evenimente) la o intalnire cu actorul Horatiu Malaele si volumul „O poveste cu Horatiu”, de Doina Papp. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe. Cea de-a doua editie a Salonului de Carte Bookfest are loc in perioada 14-17 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara (CRAFT) din Bd-ul Eroilor de la Tisa nr. 22.

„O poveste cu Horatiu” incearca sa surprinda freamatul acestui artist complex, incepand cu primele sale roluri, continuand incursiunea pe scenele teatrelor care l-au consacrat si ajungand pana astazi, cand a primit o stea pe Aleea Celebritatilor si este atat actor cat si regizor.

Horatiu Malaele este un artist-spectacol, care are la-ndemana toate mijloacele artei. Fenomenul e explicat de unii prin sintagma geniu comic. Iubim la acest mare actor fiinta aleasa, saltimbancul de geniu nascut dintr-o mirabila samanta de creativitate care poate rodi in multe directii spre care e chemat talentul sau daruit celor din jur. Si asta datorita unei nevoi irepresibile de a comunica, pentru ca atunci cand nu joaca, Horatiu se gandeste la o pagina de desen, iar cand a terminat o caricatura precis se pregateste sa intre intr-un nou rol sau traseaza imaginar liniile unui nou spectacol. In teatru sau in film. Acelasi si mereu altul, Malaele e intr-o perpetua cautare, de aceea intre rolurile create la premiera si succesivele reeditari nu e niciodata asemanarea unei copii la indigo.