O pisica in timp ce isi naste puii are o privire de criminal, cu privirea uimita de misterul arhetipal al vietii pe care o creeaza, soarele rasare si lumineaza cu caldura sa de ambra si oamenii pasnici, cu o existenta normala, dar si pe condamnatii la moarte de la Auschwitz, inclusiv copiii (“Puritatea e mai buna decat toate”, 2007).

Fumul de tigara se imprastie in aer ca un martor tacut al scurgerii timpului (“Inaintea sosirii oaspetilor”). Spuma marii si reflexia soarelui in valuri inunda sufletele tulburate ale adolescentilor care se simt neintelesi atat de parinti, cat si de mercantila societate americana, in timp ce dunele nisipului se valuresc in ochii lor ratacind prin desert intr-o incercare inutila de a scapa de cei care i-au luat cu forta in centre de reeducare (“Doza potrivita de violenta”, 2013). Camera aluneca tiptil mult dincolo de protagonist, ii caligrafiaza spatiul prin filtrul vesnic nesupus al subiectivitatii, ochii sunt mai presus de conventia cadrului si obiectivului de filmat, ca intr-o declaratie de dragoste transmisa integralitatii vietii. Personajele din realitate sunt jucate de actori profesionisti sau sunt indrumate de regizor sa isi improvizeze felii de viata (Inaintea sosirii oaspetilor”, “Acum ori nicodata”, 1996). Prin imersiunea in sine, regizorul admite ca nu poti spune povestile altor oameni daca nu aduci si o parte din tine in poveste.

Sunt secvente de pura magie, decupata spontan din impresionanta pictura a realului de ochiul atent si al camerei de filmat, in fascinantele filme documentare ale lui Jon Bang Carlsen, unul dintre invitatii celei de-a sasea editii a festivalului One World Romania, recent incheiat.

Artist special, a carui intuitie vizuala si al carui simt dramatic extind granitele filmului documentar mult dincolo de statutul sau consacrat, danezul care a sustinut si un masterclass foarte apreciat de participanti, in cadrul One World, nu se teme sa provoace, insa nu isi face din asta o motivatie estetica. Dimpotriva, felul in care imbina potentialul realului este marca sa stilistica.

Jon Bang Carlsen (foto) a absolvit Scoala Daneza de Film si are un statut de legenda vie in tara lui. Si-a inceput cariera in anii 1970 cu filme cu actori, pentru ca apoi sa migreze catre acel superb teritoriu la granita atat de fragila, dar atat de expresiva dintre documentar si fictiune. A trait opt ani in Africa de Sud, a filmat mult in Irlanda si Statele Unite, iar acum locuieste intr-o ferma izolata din Danemarca. Pe Carlsen il intereseaza mai mult procesul de fabricatie si relatia cu oamenii decat produsele finite, ceea ce explica de ce filmele lui sunt atat de greu de clasat.
Realitatea sa se rafineaza si redefineste semantic, vizual si simbolic cu ajutorul fictiunii, fara sa fie nici documentar, nici fictiune, nici eseu vizual, iar filmele lui Jon Bang Carlsen ne lasa sa inventam, doar privindu-le, povesti prin care sa intelegem lumea, sa flirtam, chiar si tangential,cu eternul mister al fiintei, al cosmosului. Sau sa cream, dupa ce ecranul a redevenit negru, propriile noastre povesti tasnind din ochiul cu care surprindem sau de cele mai multe ori ne lasam surprinsi de realitate.

“Cand calatoresc prin lume descopar intotdeauna peisaje si fete noi, pe care totusi le recunosc intr-o oarecare masura, intrucat sunt deja in interiorul fiintei mele. Uneori, cand privesti prin obiectivul camerei de filmat, realizezi ca motivul ascunde, de fapt, ceea ce ar fi trebuit sa ilustreze. Ca o fata cu ochii orientati catre interiorul craniului. In consecinta, trebuie sa gasesti o cale de a te strecura in spatele mastii realitatii. In acel moment, procesul de realizare al filmului devine interesant si sperand ca te vei indeparta de la calea stabilita initial, vei gasi de fapt drumul care duce acolo unde trebuie”.

Foto: One World