Desi romanul „Manazuru” a aparut spre finalul anului trecut pe Strada Fictiunii a Editurii Allfa si l-am si citit la momentul respectiv, am tot amanat sa vorbesc despre el. Scrisa de japoneza Hiromi Kawakami intr-o maniera nu tocmai conventionala, fragmentara, cu intoarceri bruste in trecut si reveniri in prezent, "Manazuru" nu e o carte tocmai usor de descifrat.

Povestea, daca ar fi s-o privim ca fiind liniara, este a unei femei pe nume Kei, care locuieste impreuna cu fiica Momo si mama ei si al carei sot pe nume Rei a disparut cu mai bine de un deceniu in urma fara nicio explicatie. Kei merge zilnic la serviciu, unde are si un iubit pe nume Seiji (care insa nu e un barbat liber, ci are si el familia lui), de ani de zile, iar din cand in cand isi ia cate o minivacanta si merge la Manazuru, un orasel de pe malul marii.

Insa felul autoarei de a construi povestea nu este unul liniar, naratiunea despartindu-se in fragmente ba dintr-un prezent foarte real si concret, ba dintr-un prezent imaginat de Kei (care are o prietena fantomatica cu care se sfatuieste, de la care incearca sa afle anumite lucruri despre sotul ei sau cu care se cearta atunci cand nu reuseste sa scoata nimic de la ea), ba dintr-un trecut in care personajul principal sapa continuu.

De ce traieste Kei atat de mult in trecut? Pentru a intelege de ce relatia cu sotul ei nu a mers, pentru a intelege daca a fost o legatura nepotrivita de la inceput sau s-a stricat pe parcurs, pentru a intelege de ce acesta a plecat si n-a lasat nicio urma. Kei analizeaza semnele pe care sotul ei le-ar fi putut lasa, isi reinvie in minte discutii, biletele, situatii care sa o ajute sa se impace cu plecarea lui si cu viata ei care nici dupa 12 ani de la separarea lor nu pare sa fi intrat pe un fagas optim.

Cartea e de o tristete coplesitoare pe de o parte – cand te implici in drama lui Kei si in neputinta ei de a-si gasi fericirea personala – si de o raceala inimaginabila pe de alta parte, cand vezi cu cata detasare incearca ea sa mearga mai departe prin viata descriind meticuloasa felurile de mancare pe care le gusta, peisajele pe care le strabate (reale sau imaginare) sau oamenii pe care ii intalneste. De-a lungul actiunii se poate intampla sa te ratacesti in lumea lui Kei si sa nu mai stii daca esti in realitate sau in mintea femeii, confuzie datorata admirabilei scriituri alambicate a autoarei, fara ca asta sa-ti ia din placerea lecturii, insa finalul povestii pare a fi unul daca nu fericit, cel putin unul in care personajul principal vrea sa lase in pace trecutul si sa dea o sansa seninatatii:

„Rei, stiu ca intr-un viitor indepartat te voi vedea din nou”.
Pe oceanul involburat si intunecat din Manazuru, barca mistuita de flacari se scufunda incet-incet. Venind din neant si intorcandu-se in neant. Auzii in departare vocea blanda a lui Momo si apoi parcul se umplu de lumina.