Ziarist renumit si unul dintre cei mai importanti scriitori polonezi, castigator al Premiului Nobel pentru Literatura in 1905, pentru „merite deosebite ca scriitor epic”, Henryk Sienkiewicz a intrat in colectia Iubiri de altadata a Editurii Allfa cu romanul psihologic „Fara dogma”, subintitulat „destinul unui geniu fara portofoliu”.

Scris sub forma unui jurnal tinut de personajul principal, Leon Ploszowski, de-a lungul a aproximativ doi ani, romanul plasat in Polonia finalului de secol XIX cuprinde reflectiile acestuia despre iubirea obsesiva care il macina, care il ucide si care il tine in viata in acelasi timp. Jurnalul cuprinde si o cronica a familiei sale de nobili instariti, subliniindu-i la anumite intervale cand pe tatal sau, pe care la un moment dat il pierde, cand pe matusa sa care il iubea ca o mama. Insa cea mai mare parte ii este dedicata Anielei, verisoara lui de care se indragosteste atunci cand este deja prea tarziu si care, desi il iubeste si ea, este mult prea incorsetata in dogme si mult prea dedicata casniciei cu un barbat pentru care nu are decat sentimente negative ca sa ii raspunda asa cum Leon si-ar dori.

Chinul lui Leon este terifiant, obositor, solicitant pentru cititor, care cu greu suporta tensiunea degajata de barbatul prins in capcana unei iubiri imposibile, pierdute din vina lui, a ezitarilor initiale si a nesfarsitelor sale analize filosofice si care isi ispaseste pacatul de a nu se fi hotarat la timp sa apuce fericirea cu ambele maini traind ca un sclav la picioarele femeii iubite, casatorita cu altul ca sa se razbune pe nehotararea lui.

De-a lungul jurnalului sau, Leon nu inceteaza nicio clipa sa se analizeze, sa-si desfaca sufletul si gandurile in mii si mii de fire, sa se blesteme ca nu s-a insurat cu Aniela atunci cand i s-a oferit ocazia si sa se lupte cu impotrivirea ei ulterioara de a-si implini impreuna iubirea. Tanarul se zbate neincetat intre dorinta de a ramane alaturi de femeia iubita, care traieste la mosia matusii lui impreuna cu mama ei bolnava, si imboldul de a pleca in lume ca sa n-o mai vada niciodata si sa se vindece de ea. Insa pana la urma va intelege ca oricat ar vrea sa si-o scoata din minte si din suflet nu va reusi si ca singurul mod de a putea trai mai departe este sa se afle in preajma ei.

Leon tese tot felul de planuri pentru a o determina pe tanara sa isi marturiseasca si ea iubirea fata de el si isi pune tot felul de intrebari legate de ce ar putea umbla prin capsorul ei frumos, insa intelege treptat ca Aniela, care a primit o educatie stricta si este bine infipta in moravurile rigide ale societatii in care traieste, nu doar ca nu ii va raspunde niciodata sentimentelor, ci se va incapatana sa-si pastreze verticalitatea si moralitatea in fata ei, a lui, a familiei si a lui Dumnezeu. Desi face la un moment dat o concesie minora si ii declara vag si pe ocolite lui Leon sentimentele ei, Aniela ii si taie in acelasi timp orice speranta la o relatie cu ea spunandu-i ca cinstea e tot ce i-a mai ramas si se va tine de ea ca un naufragiat de o scandura.

Insa Leon nu va renunta niciodata la obsesia lui pana la finalul tragic al jurnalului si al povestii, iubirea pentru Aniela fiind singura sa ratiune de a trai mai departe pe acest pamant:

In acest ocean de rautate, de prostie, de incertitudine si de indoieli, care este viata noastra, avem un singur lucru pentru care merita sa traiesti, un lucru neindoielnic si sigur ca insasi moartea, si acesta este iubirea. Nu exista nimic altceva…