La 20 de ani de la aparitie, filmul de aventura SF „Jurassic Park” in regia lui Steven Spielberg, cu Sam Neill, Laura Dern, Jeff Goldblum si Richard Attenborough, a revenit pe marile ecrane in format 3D. Pentru ca mi-l aminteam cu placere din copilarie, am primit cu bucurie invitatia de la Ro Image la avanpremiera care a avut loc pe 11 iunie, la Cinema City Sun Plaza.

Trebuie spus de la inceput ca nu-mi aminteam mai nimic din actiunea filmului original, asa ca „Jurassic Park 3D” a fost aproape ca o pelicula la prima vedere. E adevarat, vazandu-l in copilarie si pasionata fiind la vremea respectiva de lumea dinozaurilor, am fost foarte usor de cucerit ca telespectator. Acum, vazut din perspectiva adultului, mai mult nostalgia a fost cea care m-a tinut pe scaun in cele doua ore decat povestea in sine, poate si pentru ca stiam ca totul se termina cu bine.

Asta nu inseamna ca am ceva de reprosat filmului care a fost primit atat de bine si de critici, si de public: actorii si-au dat interesul, decorurile si efectele vizuale prind ochiul, actiunea are cateva varfuri importante si chiar daca uneori ai impresia ca linistea coboara asupra tuturor, imediat te pomenesti aruncat in alt moment plin de adrenalina, practic n-ai foarte mult timp sa te asezi comod ca iar se intampla ceva care-ti ridica pulsul. Cei cativa copii care erau in sala pareau incantati de ceea ce vad si e normal sa fie asa, pentru ca sunt inca la varsta povestilor, a entuziasmului spontan si a credintei ca totul e posibil. 🙂

In film se lupta doua conceptii: pe de o parte cea a instaritului John Hammond, care construieste parcul jurasic in ideea de a reinvia trecutul disparut si de a oferi lumii intregi o sursa de distractie si de magie, pe de alta parte cea a matematicianului Ian Malcolm. Dr. Malcolm e de parere ca trecutul trebuie sa ramana la locul lui, pentru ca din moment ce natura a decis ca dinozaurii sa dispara, omul nu are de ce ii recreeze in prezent, deoarece intervine astfel in cursul firesc al lucrurilor. Si chiar daca Hammond crede ca poate avea totul sub control, si el si restul celor invitati la primul tur al parcului, dupa fascinatia initiala, vor intelege ca nu te poti juca de-a Dumnezeu fara ca tot ce ai creat sa se intoarca impotriva ta. Desi, intre noi fie vorba, niste brahiozauri erbivori si cantatori cum erau cei din film ar fi simpatici intr-un parc natural al zilelor noastre. 🙂

Filmul va avea premiera in cinematografele de la noi pe 14 iunie.