Romanul „Fantoma de pe lac”, de Monica Ramirez, se lanseaza joi 18 iulie, ora 13.00, la prima editie a Festivalului Science & Fiction de la Rasnov. Dupa „Viata dubla la Venetia”, scriitoarea Monica Ramirez ne ofera un al doilea roman fantasy, pastrand insa elementele de mystery & thriller/romance pentru care a devenit cunoscuta fanilor sai.

Ashley White, scriitoare de romane de dragoste, istorice ori contemporane, de spionaj ori cu iz fantasy, se instaleaza in noua ei cabana din oraselul Spearmint Lake, statul Michigan, cu intentia de-a termina la timp romanul la care lucreaza. Dar noptile ii sunt tulburate de un misterios sunet al apei, ce provine dintr-o sursa invizibila, iar cimitirul din apropiere este bantuit de fantoma lui Frank Stanton, un politist local ucis in urma cu douazeci si cinci de ani. O crima ramasa inca neelucidata. Misterele se inmultesc cu rapiditate, la fel si secretele intunecate si prietenii noi care spun adevarul doar pe jumatate. Urmarita de o fantoma care cere tot mai insistent sa i se faca dreptate si un criminal a carui masca incepe sa alunece, Ashley are toate motivele sa se teama ca nu va reusi sa supravietuiasca pana la sfarsitul verii.

Mai multe informatii despre Monica Ramirez gasiti AICI. In prezent, scriitoarea mai are in lucru „Comoara din vis”, un nou roman thriller/fantasy si „Bariere de fum”, volumul al patrulea din seria Alina Marinescu.

Prima editie a Festivalului Science & Fiction se desfasoara in perioada 18–21 iulie 2013 si este organizata de Primaria Rasnov impreuna cu Asociatia Mioritics. Evenimentul se doreste a deveni unul de traditie pentru orasul care in ultimii ani a devenit o marca inedita si spectaculoasa in oferta culturala si turistica nationala (cu un numar de peste 200.000 vizitatori pe an). Beneficiind de o infrastructura adecvata si de o echipa foarte profesionista, alte trei evenimente au fost initiate aici si au devenit deja celebre pe plan national: Festivalul de Film Istoric (editia a 5-a, www.ffir.ro), Festivalul de Reconstituire Istorica (editia a 4-a, www.frir.ro) si Festivalul Mystery & Thriller (editia a 3-a, www.crimefest.ro).

Programul Festivalului Science & Fiction poate fi consultat AICI.