A facut din provocarea dusa la extrem o stare de gratie a teatrului politic, angajat. Chiar daca publicul nu rezoneaza intotdeauna cu concretetea senzoriala a spectacolelor sale si agresivitatea raporturilor si imaginii, lumea stranie si violenta lui Rodrigo Garcia se autodevoreaza in cautarea propriei identitati: poetica in imoralitatea si violenta ei absurda, dar aspiranta la statutul de inocenta primara, arhetipala a unui univers postmodern in disolutie, tradat de consumism si lipsa de empatie, in final de umanitate.

Invitat special al celei de a 20-a editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, argentinianul Rodrigo Garcia admite ca Spania, tara in care s-a stabilit, prefera spectacolele curate, conventionale, pe care prefera sa le finanteze, iar unele spectacole ale sale sunt interzise.

Pe masura ce a imbatranit, Garcia, regizor, dramaturg, scenograf si artist vizual, a trecut de la un teatru foarte experimental la un teatru foarte politic. “Teatrul meu e un fel de provocare de la tragic la comic. Teatrul poate fi reinventat ca spatiu al libertatii. Cred in poetica, de la miros, gust, la felul cum se sting luminile in sala. Am facut teatru in care textul era primordial, m-am jucat cu literatura, am proiectat cuvintele, care pentru mine fac parte din scenografie. Am cerut ajutorul artelor plastice, fara sa uit ca actorul e esenta teatrului, el ma insoteste in drumul meu intelectual. De aceea nu am nevoie pe acest drum de marii actori, ci de un insotitor mental. Asa mi-am fondat propria companie“, a explicat artistul, care a prezentat in fata presei si publicului fragmente din cateva dintre cele mai personale spectacole ale sale.

Predilectia sa pentru soc vizual nu are limite: ii place sa tortureze corpul uman pe scena, pe care il murdareste la propriu si il chinuie prin mimarea unui erotism gregar sau prin gesturi crude izvorate din violenta interumana, aduce animale vii pe scena. “Esenta artei e impudica. Iti pui intrebari lipsite de pudoare. Pentru mine e important sa se vada pe scena momentele de mare libertate. Murdaresc trupul, dar e lipsit de interes. sa faci teatru cu pudoare. Pentru mine, e important sa se vada pe scena momente de libertate si nu ma refer doar la sex, ci si la faptul ca imi pun intrebari lipsite de prudenta“.

Una dintre cele mai cunoscute creatii ale sale este filmul video „Povestea lui Ronald, clovnul de la McDonald’s”(2002), ce arata trei clovni la un picnic, iar pe gratar sunt fripte carti celebre care vor deveni hamburgeri (Baudelaire, Tolstoi, Poe, Proust, Faulkner, T.S. Elliot etc). „Este prima mea piesa politica. Am trecut de la teatrul super-experimental la cel politic. In toate spectacolele mele exista carti, imi place sa vad cartile mutilate, prin asta atrag atentia asupra lor. Citim prea putin si justificam asta prin lipsa timpului, dar este o minciuna”, declara regizorul.

Rodrigo Garcia a vorbit si despre influenta majora asupra operei sale a regizorului de film si scriitorului italian Pier Paolo Pasolini (a carui influenta se resimte, declarat, si in opera altui al teatrului contemporan, Pippo Delbono). “Sunt opere de arta, cum ar fi cea a lui Pier Paolo Pasolini, care fac parte din viata mea. Ca individ nu mai sunt acelasi dupa filmele lui Pasolini, sunt mai deschis, mai generos, ma ranesc mult mai multe lucruri”, a recunoscut Garcia

Influenta miticului artist al deceniului 7, Pasolini, care prefera accederea la adevaruri esentiale de la nivelul oamenilor cat mai simpli si umili si denunta distrugerea raporturilor umane de catre capitalism si de institutia Bisericii, se resimte si intr-un spectacol realizat de Garcia cu argentinieni, care nu sunt actori profesionisti, si din care a prezentat un fragment la Sibiu. „Mi-a placut foarte mult carnavalul in copilarie, mi se parea ca are un erotism anume, dar cand m-am intors in Argentina dupa multi ani, am fost deceptionat, nu am mai regasit ceea ce stiam eu ca este carnavalul. Asa ca am reinventat carnavalul pe scena, dar dansul performerilor nu trimite cu gandul la bucurie, ci la teroare, la violenta. Am amestecat cultura „inalta” cu incultura. Insusi faptul ca am reusit sa pregatesc actorii neprofesionisti sa cante a fost foarte important pentru mine. Rezultatul emotiei lor se vede. Am proiectat picturi clasice in fundal, inclusiv pe cea a lui Antonello da Messina – „Rastignirea”- care se afla aici, la Muzeul Bruckenthal din Sibiu, in timp ce „actorii” danseaza acel dans violent.”

Desi starea „bruta” a spectacolelor sale, care submineaza orice conventie teatrala posibila, i-a adus din partea multora eticheta unui dur, a unui revoltat dus dincolo de extreme, Garcia crede ca in spatele acestei aparente de violenta se ascunde, de fapt, mult sentimentalism. „Pentru mine, sentimentalismul este o deghizare a moralismului. Sunt un moralist si nu poti face opera de arta daca esti moralist. Ca artist nu m-am gandit niciodata sa transcend realitatea. Nu ma multumeste sa fac un pamflet ideologic. Rostul meu si ambitia poetica a fiecarui creator este perfectionarea poetica in cadrul limitelor sale. Uneori arat lucruri care reprezinta exact contrariul a ceea ce cred. E un joc.”

Artistul este constient ca ceea ce face nu are cum sa schimbe lumea, asa cum credea la inceputul carierei, insa crede ca receptarea constienta a artei este posibila doar la nivel individual. „Pentru unii opera mea a avut impactul unei revelatii, insa masa oamenilor nu e atrasa de teatru. Am incredere in experienta estetica individuala, nu cred in directii masive de educare a maselor. Cred ca arta serveste pentru ceva, dar nu sa schimbe societatea, asta e o utopie.”