Pe 15 septembrie, pe dealurile Tebei vor rasuna din nou cantecele romanilor care au insotit istoria neamului nostru. In direct la TVR 1, TVR+ si TVR International, de la ora 14.30, Iuliana Tudor prezinta spectacolul folcloric de la Tebea, din cadrul Serbarilor Nationale Tebea 2013, inchinate amintirii lui Avram Iancu.

„La celebrul gorun se organizeaza anual o mare sarbatoare. Mii de oameni se aduna la Tebea pentru a-l omagia pe marele nostru erou national”, spune Elise Stan, producatoarea transmisiunii directe de la TVR 1 si TVR International.

Organizat de Consiliul Judetean Hunedoara si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Hunedoara, spectacolul se transmite in direct la TVR 1 si TVR International, precum si online, pe TVR+, intre orele 14.30 si 18.00, avand pe afis nume de seama ale folclorului romanesc, precum si tineri interpreti: Veta Biris, Mariana Deac, Mariana Anghel, Ionut Fulea, Mariana Ionescu-Capitanescu, Mirela Manescu, Traian Jurchela, Florentina si Petre Giurgi, Grupul Obarsia, Cornelia Caprariu Roman, Pera Bulz, Petrica Pasca, Ionel Coza, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Gabriela Tuta, Angelica Flutur, Paul Ananie.