Teatrul Mignon va invita la premiera! „Escroci in aer liber” de Ion Baiesu, cu Dan Tudor si Monica Davidescu, spectacol care va intra in repertoriul teatrului in aceasta stagiune, va avea premiera duminica, 20 octombrie, de la ora 19.30. Regia este semnata de Dan Tudor, iar ilustratia muzicala de Dan Cretu.

Ion Baiesu, unul dintre cei mai iubiti scriitori umoristi autohtoni, va face scena Teatrului Mignon sa clocoteasca de ras in interpretarea Monicai Davidescu si a lui Dan Tudor. „La el, rasul este o forma a dragostei. Ne infatiseaza adevarul facandu-ne cu ochiul si parand a ne spune o isprava, o imaginatie, o minciuna fripta. Minciunile lui Baiesu ne merg la inima si ne-o spala.” (Nichita Stanescu)

“Escroci in aer liber” prezinta diverse moduri amuzante si inovative de a seduce. Un cuceritor de meserie alege peronul garii ca loc in care sa-si poata pune in valoare talentul de Don Juan. O tanara aleasa de el pentru a fi cucerita este insa cel putin la fel de abila in a manipula sentimentele sexului opus. Cine va fi seducatorul pana la urma, si cine va fi cel sedus?

Pretul unui bilet: 40 lei
Rezervari la contact@teatrulmignon.ro si la tel. 0726.243.907
Bilete online pe www.iabilet.ro