Keanu Reeves s-a facut remarcat ca actor, insa in 2013 isi largeste experienta cinematografica si regizeaza filmul de actiune „Man of Tai Chi/Ucigas cu suflet pur” (o coproductie SUA/China/Hong Kong), in care isi atribuie si lui un rol negativ. Cu siguranta nu e cel mai prost film facut vreodata, dar nici n-are rost sa va asteptati la cine stie ce capodopera.

Personajul pozitiv este un tanar practicant de Tai Chi, gen de arte martiale recunoscut pentru cresterea fortei interioare si pentru faptul ca relaxeaza corpul, ajutand practicantul sa intre in armonie cu sinele si cu lumea incojuratoare. Insa Chen Lin-Hu considera ca Tai Chi-ul poate fi foarte bine folosit ca sa te lupti (legal sau ilegal), idee cu care maestrul sau nu este de acord. Insa cand templul aflat in familia celui din urma de sute de ani e amenintat cu inchiderea, maestrul inchide ochii la metodele prin care elevul sau aduna banii necesari pentru modernizarea spatiului si pentru impiedicarea ca acesta sa fie luat de catre autoritati.

Iar cel care ii intinde lui Chen o mana plina cu bani, obtinuti din lupte clandestine pentru spectatori bogati si corupti, este Donaka Mark, care pretinde drept de viata si de moarte asupra angajatului sau. Chen pare ca isi uita onoarea si aluneca tot mai tare in prapastia cascata de bani si glorie, insa mintea i se limpezeste treptat, iar finalul il gaseste luptand impotriva angajatorului sau.

Mi-au placut ideile pe care s-a tesut povestea – Tai Chi-ul iesit din tipare si „ce e un om in stare sa faca pentru bani” -, luptele micului Chen sunt adevarate spectacole, iar faptul ca se vorbeste mai mult in chineza decat in engleza da si mai multa autenticitate scenariului. Insa nu trebuie sa va asteptati la cine stie ce revelatii filosofice si nici la vreun mare rol din partea lui Keanu Reeves, care e total nesarat in pielea personajului sau. Iar lupta de final mi s-a parut total neinspirata: avand in vedere ca interpretul lui Chen are undeva pe la 1.70 m cu indulgenta, in timp ce Keanu Reeves masoara 1.86 cm, confruntarea arata cumva nerealist – mai ales avand in vedere deznodamantul. Daca va intereseaza un film profund, cu greutate a scenariului si forta interpretativa, nu va inghesuiti la „Man of Tai Chi”, insa daca vreti doar sa va relaxati cu un film in care luptele sunt pe primul loc, fara alte fasoane, „Man of Tai Chi” nu e o alegere gresita.