Duminica, 15 decembrie, spectatorii adunati in sala din strada Sfantul Stefan a Teatrului de Arta Bucuresti au asistat la un proces fantastic si absurd: “Procesul cartitelor”. Spectacolul este cea mai noua productie marca TAB si a fost special ales pentru a inchide saptamana in care s-a aniversat primul an de activitate a teatrului.

Scrisa de regizoarea si scenarista Sorana Coroama Stanca (1921-2007), piesa “Procesul cartitelor” a fost regizata pentru Teatrul de Arta Bucuresti de Marian Mocanu, cu o scenografie de Razvan Constantinovici. Actorii care au dat viata celor trei personaje sunt: Mihai Stanescu, Livia Pop Coman si Vlad Ianus, iar costumele lor au fost semnate de Ilona Micu Lorincz.
 
Pe o pajiste, o tanara “Dulcinee” citeste “Don Quijote” si viseaza la cavaleri, castele si balauri. Este descoperita de un cavaler ponosit care incearca in zadar sa o seduca, dar nu se potriveste cu idealurile ei faurite dupa descrierea din carte. Nu este nici frumos, nici curajos si nici nu are de gand sa caute castele si balauri, desi ii promite fetei ca ar face asta pentru ea. Idila lor e intrerupta de un tobosar care are misiunea de a chema cartitele la un proces cu stapanul acelei lumi. Cartitele au fost si ele candva oameni, dar au fost alungate sub pamant unde si-au faurit propria lume plina de bogatii orbitoare. Aparitia tobosarului cu povestea lui absurda despre lumea paralela a cartitelor o debusoleaza atat pe tanara dornica de avantura, cat si pe spectatorul care pierde firul si intelesul povestii. Posibila Dulcinee oscileaza intre povestile fantastice ale cavalerului si cele ale tobosarului despre lumi nevazute, ideale si ireale, desprinzandu-se tot mai mult de realitate si inaintand in fantastic.

Spectatorii nu mai apuca sa vada presupusul proces, pretext al existentei tobosarului, insa asista la alte procese deoarece intentiile personajelor difera de ceea ce i-au lasat initial pe ceilalti sa creada. Procesul este de fapt procesul de constiinta pe care si-l face fiecare. Unii redevin cartite, altii redevin oameni. E un proces de regasire a sinelui, a originilor, a valorilor, pentru ca pana la urma… “Iubirea e totul”. Piesa este un amalgam de trairi, iluzii, sperante, dezamagiri, alegeri. In final, atat personajul feminin, cat si spectatorii se intreaba: A fost imaginatie sau a fost vis?