„All God’s Children/Toti copiii Domnului”, in regia lui Adrian Popovici, un film mic cu ambitii mari, a fost nominalizat la premiul pentru Cel mai bun film despre drepturile omului de catre Asociatia Filmului Politic (Political Film Society) de la Hollywood, alaturi de productii mult mai titrate, precum „Majordomul/The Butler”, „12 ani de sclavie/12 Years a Slave”, „42”, „Mandela” si „Wajda”.

„All God’s Children” reprezinta primul titlu inscris de Republica Moldova in lupta pentru Premiul Oscar rezervat Celui mai bun film intr-o limba straina. Filmul lui Adrian Popovici prezinta o poveste despre traficul de copii si prostitutia fortata a femeilor, fenomene endemice in Europa de Est.