Bob Dylan ajunge in Romania in data de 25 iunie, pentru un concert care va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti, incepand cu ora 20.30, anunta un comunicat D&D East Entertainment. Acesta este al doilea concert al artistului in tara noastra si primul spectacol pe care acesta il va sustine pe scena Salii Palatului.

Fara nicio indoiala, Bob Dylan este unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, fiind un simbol al inovatiei in muzica si cultura, primul artist care a imbinat muzica populara cu ambitiile intelectuale. Influența lui Dylan a format o intreaga generatie si a dat un nou sens muzicii folk si rock. Piese lui „Blowin’ in the Wind” si „The Times They Are a-Changin'” au devenit adevarate imnuri pentru miscarea de sustinere a drepturilor civile din SUA si a manifestantilor impotriva razboiului, iar single-ul „Like a Rolling Stone” a ajuns una dintre cele mai cunoscute piese ale tuturor timpurilor.

Dylan a castigat nenumarate distinctii de-a lungul vastei sale cariere, inclusiv 11 premii Grammy, un premiu Oscar si un Glob de Aur. A fost introdus in Rock and Roll Hall of Fame, in anul 2000 a primit Polar Music Prize, iar in 2012 presedintele american Barack Obama i-a decernat Medalia Prezidentiala pentru Libertate (Presidential Medal of Freedom).

Bob Dylan se va afla in Romania in cadrul turneului sau mondial Never Ending Tour, inainte de Romania urmand sa concerteze in Japonia, Irlanda, Slovacia, Austria, Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia si Finlanda.

Bilete se gasesc in reteaua Eventim si online pe www.eventim.ro.

Concertul Bob Dylan de la Bucuresti este organizat de Marcel Avram si East European Entertainment, in colaborare cu D&D East Entertainment.