ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti continua seria concertelor live, organizate de doua ori pe luna, sambata, si reunite sub titulatura JAZZAJ la ARCUB. Vali Racila si Balkanamera Jazz Quartet ne vor purta pe ritm de Blues de la Mississippi la Levant si inapoi pe 22 martie, de la ora 20.00, pe scena Salii ARCUB (Str. Batiste, nr. 14).

Cunoscut de cei apropiati drept SirBlues, un joc de cuvinte care se traduce prin „servesc blues-ul”, Vali Racila canta blues traditional acustic folosind mai multe chitare, respectiv mai multe acordaje si tehnici diferite, precum slide sau fingerpicking. Pasiunea artistului pentru blues acustic vine din faptul ca, desi este o muzica simpla din punct de vedere armonic, ea are la baza maiestria de a te acompania singur.

Balkanamera Jazz Quartet este un proiect muzical initiat in anul 2010 de catre bateristul si percutionistul de jazz si blues, Corneliu Stroe. In prezent, trupa reuneste patru cunoscuti muzicieni: Corneliu Stroe (baterie-percutii latino&balcano), Liviu Marculescu (trombon-duduk, percutii, aranjamente muzicale si compozitii) Elena Gatcin (pian si voce), Eugen Amarandei (contrabas electric si sax baritone).

In seara de 22 martie, pe scena de la ARCUB, Vali Racila va sustine un recital sensibil de blues traditional, cu o puternica amprenta personala si o interpretare unica, in vreme ce Balkanamera Jazz Quartet le va oferi celor prezenti un show dinamic cu improvizatii originale, cu solo-uri explozive de percutii latino si orientale.

Urmatorul concert pregatit de ARCUB pentru publicul de jazz va avea loc sambata, 5 aprilie, cand la Bucuresti vor sosi membrii trupei Arifa.