Dupa ce v-am povestit despre carti de literatura, istorie, politica sau dezvoltare personala, e timpul sa facem un popas intre paginile unui volum aparut la Editura Allfa, pus cap la cap de Oana Stefanescu, intitulat simplu – dar suficient cat sa faca pofta aproape oricui – „Ceai, ciocolata, cafea. Istorie, beneficii, retete”.

Nu stiu daca exista cineva pe aceasta lume care sa nu aprecieze macar unul dintre cele trei delicii din titlul de mai sus, autoarea adresandu-se astfel unui public cat se poate de variat. Nu ma dau in vant dupa ciocolata, iar cafeaua nu ma intereseaza chiar deloc, dar sunt sigura ca atat istoria lor, cat mai ales retetele ingramadite in carte vor face cu ochiul multor pasionati, care nu lasa nici macar o zi sa treaca fara o ceasca de cafea sau cateva bucatele de ciocolata.

In ceea ce ma priveste, am parcurs cu mai multa atentie si cu o mare incantare paginile dedicate ceaiului, bautura pe care o consum cu aceeasi frecventa cu care beau apa – adica de mai multe ori pe zi. Am aflat astfel ca in lume exista vreo 2000 de varietati de ceai, ca Africa este liderul cultivatorilor de ceai si, cu toate ca a inceput aceasta activitate mai tarziu decat alte zone ale lumii, astazi continentul negru produce 25% din exportul mondial de ceai sau ca Earl Grey, ceaiul meu preferat – si ce-ar fi capitanul Jean-Luc Picard din „Star Trek” fara o ceasca de „Earl Grey hot” in mana? 🙂 – , este primul care a patruns in tarile occidentale, fiind botezat astfel dupa prim-ministrul regelui William al IV-lea.

Autoarea separa ceaiurile dupa culoare, amestec, forma de consumare, ne povesteste cum se cultiva ceaiul, cum se recolteaza si cum se pastreaza cel mai bine sau cum putem deveni degustatori. De asemenea, ne spune istoria lui Thomas Lipton (gratie caruia ceaiul a incetat sa fie un privilegiu al aristocratilor si a ajuns in cestile oamenilor de rand), precum si cateva cuvinte despre ritualurile de servire a ceaiului in diverse colturi ale lumii. La finalul capitolului gasim si cateva retete de bauturi, creme si bomboane – toate pe baza de ceai.

Capitolele urmatoare merg pe acelasi tipar, doar ca personajele principale sunt boabele de cacao si cele de cafea, ale caror mistere va invit cu drag sa le descoperiti. 🙂 Cartea se gaseste AICI.