Fundatia Calea Victoriei invita copiii (7-12 ani) sambata 26 aprilie, de la ora 15.00, la Atelierul de bune maniere si politete prin teatru unde, prin joc si joaca, cei mici vor intelege si vor asimila mai usor si placut bunele maniere. Cu ajutorul exercitiilor specifice artei teatrale, actrita Marcela Andrei, cu o indelungata experienta de lucru cu copiii la Teatrul Ion Creanga, ii va ghida pe cei mici prin labirintul regulilor si conventiilor sociale.

Cum salut, cum ma prezint si cum ii prezint pe altii, cat si despre ce vorbesc cu o persoana pe care abia am cunoscut-o? Cum imi primesc musafirii si cum ma comport cu invitatii parintilor? Ce cadouri este potrivit sa fac? Cum este politicos sa folosesc telefonul? Atelierul arata ca o serie de reguli esentiale – intelese si exersate din copilarie – ne pot ajuta in viata noastra de zi cu zi sa comunicam mai bine cu cei din jur, sa avem o existenta armonioasa si sa fim, la randul nostru, un model de bune maniere si politete pentru cei din jur.

Informatii complete despre atelier gasiti AICI.