Stiri literare — 22 - 05 - 2014
Editura Vellant este prezenta la Art Safari

Intre 23 si 25 mai, Editura Vellant vine la Art Safari cu un program special de lansari si prezentari de carte din domeniul artei. Vineri, Ioana Ciocan lanseaza catalogul programului de arta in spatiul public, “Proiect 1990”, iar Olivia Nitis vorbeste despre cartea sa, “Istorii marginale ale artei feministe”. Sambata, Doina Lemny povesteste despre “Lizica Codreanu, o dansatoare romanca in avangarda pariziana”, iar duminica, Sorin Alexandrescu si Vlad Eftenie discuta despre celebrul volum al lui Susan Sontag, “Despre Fotografie”.

Lansare de carte: Proiect 1990. Program de arta in spatiul public 2010-2014
Vineri, 23 mai, ora 17:00
Vorbitori:
IOANA CIOCAN, artist vizual si curator
ADRIANA OPREA, critic de arta si cercetator, MNAC

“Interventiile Proiect 1990 initiat de Ioana Ciocan au fost anti-monumente, exemple de arta contextuala prin care artisti invitati de ea si-au plasat metaforic semnatura pe zidul central al orasului, intr-un regim de vizibilitate maxima. Provocand agorafilie, interes si gust pentru problemele de display in spatiu public si o priza directa la realitate, la oras, la public, Proiect 1990 are meritul mare de a fi adus in atentie si altceva. Din 2010 pana azi, totul s-a intamplat in fosta Piata Scanteii a Romaniei comuniste, pe soclul lasat gol al fostului monument Lenin de Boris Caragea. Acum, cand se incheie, proiectul se cere si merita interpretat, cantarit, rediscutat. Iconoclasmul situatiei de la care a pornit el – distrugerea, inlocuirea sau conversia imaginilor sub efectul puterii –, e doar inceputul discutiei.” (Adriana Oprea, critic de arta)

Dezbatere: Istorii marginale ale artei feministe
Vineri, 23 mai, ora 20:30
Vorbitori:
OLIVIA NITIS, curator
MAGDA CARNECI, critic de arta
OANA BALUTA, Profesor asociat la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti si activista feminista

“Studiul dedicat de Olivia Nitis conditiei feminismului si artei feministe in arealul central, estic si sud-estic al Europei − enunta inca din titlu marginalitatea problematicilor si a fenomenului analizat in contextul culturii si intregului cadru social si poli¬tic al zonei despartite de Occident prin succesive clivaje istorice, inertii de conectare la dinamismul schimbarilor de paradigma si conflicte ideo¬logice care redirectioneaza traseele creatiei culturale. Din vastul parcurs al istoriei culturale contextualizate politic si social autoarea decupeaza etapa modernismului si actualitatii, urmarind destinul feminismului mai ales in ultima parte a secolului XX si in deceniile de inceput ale secolului XXI.” (Alexandra Titu, critic de arta)

Prezentare de carte: Lizica Codreanu: o dansatoare romanca in avangarda pariziana
Sambata, 24 mai, ora 17:00
Prezinta:
DOINA LEMNY, cercetator la Muzeul National de Arta Moderna, Centrul Pompidou

Doina Lemny, autoare a mai multor lucrari despre Constantin Brancusi, Henri Gaudier-Brzeska si Antoine Pevsner, traseaza in paginile unei carti fascinante parcursul atipic al Lizicai Codreanu, o artista cu o cariera “fulgeratoare” in domeniul dansului in Franta anilor ’20, pornind de la documente de arhiva, in mare parte inedite.

Prezentare de carte: Susan Sontag, Despre Fotografie
Duminica, 25 mai, ora 14:00
Vorbitori:
VLAD EFTENIE, lector Dr. arh. la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”
SORIN ALEXANDRESCU, director fondator al Centrului de Excelenta in Studiul Imaginii (CESI)

“Susan Sontag in era selfie: ce poate fi mai relevant? Publicata in 1977 si premiata cu rivnitul The National Book Critics Circle Award, Despre fotografie ramine cea mai pertinenta si percutanta formulare a problemelor, a dilemelor si antinomiilor fotografiei. Fotografia de presa, documentara, de stiinta, de arta, autoportretul, fotografia de familie, de razboi sau fotografia pornografica, fotografia utilitara sau cea angajata social, toate tipurile si provocarile inerente (tehnice, etice, istorice, filozofice) sint abordate si iluminate doar prin cuvinte – prin formule aforistice eclatante, in care spiritul jurnalistic si filozofia se impletesc admirabil intr-un foto-reportaj pur teoretic despre fotografie.” (Erwin Kessler, critic de arta)

Evenimentele Art Safari vor avea loc in perioada 22-25 mai 2014 in Piata George Enescu (Piata Palatului Regal), Bucuresti.

Mai multe informatii gasiti pe http://www.artsafari.ro/



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...