Recenzii — 31 - 05 - 2014
Cartea bate filmul: “12 ani de sclavie”

“12 ani de sclavie”, filmul premiat cu Oscar si Globul de Aur in 2014, a pornit de fapt de la cartea cu acelasi titu scrisa de Solomon Northup, nimeni altul decat insusi personajul principal. Povestea este una adevarata, a unui cetatean new yorkez liber, care, pentru ca era de culoare, a fost rapit in 1841 si vandut usor ca sclav si salvat de pe o plantatie abia in 1853. Adica dupa 12 ani de sclavie.

Am vazut mai intai filmul si, cu toate ca subiectul era unul emotionant teoretic, nu mi s-a parut atunci decat “inca un film cu si despre sclavi”, care nu m-a impresionat cu nimic. Citind ulterior cartea aparuta la Editura Meteor Press, am simtit exact ceea ce filmul in sine si mai ales actorul principal nu au reusit sa imi transmita: toata durerea si frustrarea unui om crescut in libertate, educat, decent, tata si sot dedicat, care a fost smuls cu brutalitate din viata linistita din Nord si dus la munca pe plantatiile din Sud, unde nici libertatea, nici educatia nu valorau absolut nimic in ochii unor stapani dezumanizati.

Solomon isi spune povestea cu rabdare, amintindu-si pe rand de felul in care a fost amagit sa se angajeze ca violonist la un circ, despre cum s-a trezit rapit si vandut ca sclav si despre cum s-a desfasurat viata lui ca om fara drepturi in slujba diferitilor stapani. El isi aminteste aroape cu duiosie de primul sau stapan, William Ford, un om bland si bun, care nu doar ca nu-si brusca sclavii, ci avea fata de ei o purtare aleasa, lucrand impreuna cu ei cu drag si tratandu-i ca pe niste fiinte umane, si il rememoreaza cu neplacere pe cel la care si-a petrecut cele mai multe zile din captivitatea lui, Edward Epps, un individ rau pana in maduva oaselor, caruia ii facea o placere diabolica sa-si biciuiasca supusii indiferent ca ii gresisera cu ceva sau nu, supusi pe care ii considera mai degraba animale decat oameni.

Desi restul nefericitilor alaturi de care a trait atatia ani erau oameni simpli, tematori, crescuti in mizerie si nestiinta, cu lovituri de bici si cu ideea ca ei nu sunt demni de o viata frumoasa, Solomon, crescut si trait in alt mediu, nu s-a putut resemna cu aceasta existenta mediocra si a cautat tot timpul sa-si pastreze mintea agera si credinta in Dumnezeu si a incercat sa isi gaseasca intr-un fel drumul spre libertate. Norocul lui s-a numit Bass, un tip cu viziuni moderniste, care considera ca toti oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu, care a facut tot ce i-a stat in putinta sa-i anunte familia si prietenii lui Solomon de situatia in care se afla cel pe care il credeau disparut pentru eternitate si care l-a ajutat astfel sa se intoarca la ai lui: “toate lucrurile au conlucrat la mantuirea mea, multumita prieteniei lui Bass si bunatatii Prividentei”.





(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea





Te-ar putea interesa si...