Ultimul volum al trilogiei Sancti apartinand autorului britanic Simon Toyne s-a lansat acum cateva zile si in Romania, la Editura Allfa: se numeste „Turnul” si incheie magistral o serie deschisa de „Sanctus” si continuata cu „Cheia”. Desi autorul nu a mai fost prezent in Bucuresti pentru lansarea celei de-a treia carti, el a stat de vorba cu cititorii romani intr-o video conferinta desfasurata in cadrul Salonului International de Carte Bookfest 2014.

Dupa ce volumul al doilea o lasase pe Liv in desert, mai mult moarta decat vie si pe Gabriel in drum spre Citadela, cu miros de portocale in nari – semn ca era si el infectat cu misterioasa maladie care incepuse sa secere unul cate unul calugarii de la Ruina si pe toti cei care intrau in contact cu ei -, „Turnul” vine sa faca ordine in viata tuturor: a lui Liv, a lui Gabriel, a omenirii si chiar a Universului intreg. Pentru ca Simon Toyne isi duce actiunea pana in stele, defectand telescopul spatial Hubble (care nu mai scruteaza Cosmosul ci, in urma unui atac cibernetic, si-a fixat ochiul spre Pamant,) distrugand telescopul James Webb si determinand toata umanitatea sa se intoarca la origini.

Recrutul FBI Shepherd si agentul cu state vechi Franklin sunt cei care investigheaza amanuntit in prezent atacurile cibernetice si ii cerceteaza pe posibilii suspecti, ciocnindu-se cu o grupare militaro-religioasa care prevesteste Apocalipsa, in timp ce firul actiunii executa salturi periodice in trecutul recent, aratand miscarile facute de Liv in desert, de Gabriel ajuns la Citadela, de locuitorii Citadelei care, in lupta cu maladia cumplita, se vad nevoiti sa faca lucruri pe care niciodata nu le-ar fi crezut posibile. Cand ambele fire se intalnesc in prezent, tot ceea ce parea a fi mister si intuneric infloreste in lumina logicii si a bunului simt: toate lucrurile aparent ciudate pe care oamenii le simt si le fac sunt in deplina concordanta cu activitatea Universului, care a decis sa nu se mai extinda, ci sa se intoarca acasa.

Desi e un thriller extrem de intens, intreaga carte poate fi privita de fapt ca un mare ghem de pilde pentru omenire: sa nu mai cautam fericirea in lucruri exterioare, sa nu mai dam vrabia din mana pe cioara de pe gard, sa nu mai tindem spre lucruri care ne distrug in loc sa ne creasca. Daca Universul si-a dat seama de faptul ca ar trebui sa-si incetineasca goana dupa noutate, ar trebui ca si noi oamenii sa ne mai oprim uneori si sa meditam asupra a ceea ce avem, asupra a ceea ce iubim si mai ales asupra a ceea ce ne iubeste si ne da bucurie si vitalitate. Fericirea vine din noi si pentru a o gasi ar trebui sa ne intoarcem privirea spre interior, spre radacini, spre origini, spre noi insine.

Cu cat incetineau mai tare lucrurile la capatul universului, cu atat observam ca lucrurile se schimba si aici pe Pamant. Toti oamenii care migrau catre casa, pasarile care zburau catre zonele unde depun oua in alte anotimpuri, dorinta tot mai arzatoare a tuturor de a se intoarce intr-un punct originar, totul e doar un ecou al schimbarii universului. Asa ca nu e nicio mare conspiratie sau vreo minte extraterestra la mijloc. Si nu este nici solia vreunei teribile judecati provocate de mania lui Dumnezeu sau vreo planeta deviata pe punctul de a intra in coliziune cu Pamantul. E pur si simplu constiinta comuna si impulsul care ne calauzeste pe toti, alimentat de energia universului ce candva galopa spre exterior, pentru ca in final sa se autodistruga, galopeaza acum spre interior, pentru a se intoarce de unde a venit. Inapoi acasa.