Luna iulie a acestui an a adus in colectia Tritonic SF a Editurii Tritonic un volum pe care nu stii exact in ce categorie sa-l incadrezi: are si elemente SF, nimic de zis, are si elemente de basm, are si aventura, are si ceva mister, poate fi citit si de adulti dar cred ca si tinerii ar avea ceva de castigat lecturandu-l.

Se numeste „Vraciul de pe norul interior” si ii apartine lui Lucian Dragos Bogdan, despre care nu stiam absolut nimic pana sa-i citesc cartea – pe care am vazut ca el o numeste „space opera”. Din cate am reusit sa aflu scormonind Internetul, pentru ca in carte nu exista nicio pagina despre autor, Lucian Dragos Bogdan este nascut in 1975, absolvent de Management, in prezent administrator al propriei afaceri, IF Bogdan Lucian Dragos „Rin’Art”. De asemenea, pe langa „Vraciul de pe norul interior”, a mai scris romanul „Frontiera” si culegerile de povestiri „Zeul Kvun” si „Trilogie”.

Cum am obiceiul sa-mi fac liste cu toate cartile care mi-au placut in mod deosebit de-a lungul unui an, imediat ce am terminat de lecturat „Vraciul de pe norul interior” m-am dus sa-mi completez lista de pe 2014. Nici nu stiu ce mi-a placut mai mult. Sa fi fost latura SF, pe care am ajuns sa o indragesc in ultimii ani, cu navele avangardiste, salturile in hiperspatiu si rasele raspandite prin Univers, fiecare cu trasaturile ei greu de inteles pentru celelalte? Sa fi fost latura de basm, populata cu fiinte extraordinare precum urklinele sau fraertii, cu Copaci ai Abundentei si cu Nave-Samanta? Sa fi fost sentimentul de bucurie pe care il ai atunci cand vezi ca fiinte necunoscute tind mai degraba sa lucreze impreuna si sa se ajute reciproc decat sa sara una la gatul alteia? Sa fi fost sentimentul de usoara tristete trait atunci cand o constiinta exagerata a datoriei ii face pe unii sa uite de ei insisi si sa se puna in slujba celor din jur?

N-am reusit sa-mi dau seama, cert e ca „Vraciul de pe norul interior” e o carte pe care o recomand oricui vrea sa viseze, sa isi aeriseasca mintea de griji si neplaceri, sa iasa din cercul „biropat” si sa se arunce cu un plescait zgomotos intr-un lac de liniste, miresme imbatatoare, povesti nemaipomenite si sentimente inaltatoare. Cele 200 si ceva de pagini se citesc dintr-o rasuflare si dupa ce le termini ramai, pe langa inerentul zambet usor trist dat de final, cu o stare de pace, ca si cum ai gasit o armonie de multa vreme pierduta.

Mai multe detalii despre autor si activitatea sa, precum si despre volumul de fata, gasiti AICI.