Roman castigator al premiului Prudenci Bertrana (oferit pentru scrieri deosebite in limba catalana) in anul 2000, „Fericirea”, subintitulat Barcelona, 1909, apartinand autorului Lluis-Anton Baulenas, a aparut de curand la Editura Meteor Press, in colectia Beletristica. Studiu istoric si roman de aventura, „Fericirea” isi captiveaza cititorul precum celelalte carti ale lui Baulenas aparute la aceeasi editura, „Nasul lui Mussolini” si „Pentru un sac de oase”.

Asa cum si-a obisnuit cititorii, Lluis-Anton Baulenas isi plaseaza si aceasta scriere pe un fundal istoric zbuciumat, de data aceasta fiind vorba despre Barcelona inceputului de secol XX, cand s-a construit controversata Via Laietana. Proiectul urbanistic amplu a starnit multe discutii aprinse, deoarece efectuarea lucrarii a necesitat demolarea multor locuinte si strazi si mutarea unor obiective valoroase datand din perioada medievala. In aceasta atmosfera lugubra, se tese si povestea Nonnitei Serrallac, o artista care locuieste chiar intr-o cladire pusa pe lista neagra a demolarilor si care, in plus, afla ca este insarcinata cu un barbat care a parasit-o. De povestea Nonnitei, tanara frumoasa si iscusita, care are in plus si un talent mai putin raspandit (vede morti si se poate sfatui cu ei) se leaga si povestea lui Miquel Gambus, tanar uns cu toate alifiile apartinand unei familii sus-puse de hoti, care considera ca i se cuvine totul si ca oamenii danseaza doar dupa cum le canta el.

Miquel pare a avea un avantaj asupra bietei Nonnita, pe care a trecut-o prin iad cu ani in urma, insa femeia isi tese razbunarea atent, minutios, apeland la ajutoare cel putin ciudate, asteptand momentul potrivit sa-i faca viata un calvar mostenitorului averii Gambus. Desi edificiul de minciuni si tradari pare ca i se va rasturna direct in cap, Nonnita are parte de bunavointa autorului, care o salveaza cel putin temporar, existenta ei urmand sa ia un curs cu totul neasteptat, pornit de la o neintelegere a situatiei atat de mare incat seamana perfect cu adevarul-adevarat. De data aceasta, Baulenas nu-si mai distruge personajul principal in final, nu mai face ca viata lui sa arate ca o imensa eroare, dimpotriva, desi intr-un mod sinistru, pare sa ii dea aripi de speranta spre o existenta mai buna.

Desi titlul ar putea induce in eroare cititorul, „Fericirea” nu e nici pe departe o carte care debordeaza de optimism sau de bucurie, sentimentele cele mai dureroase si mai apasatoare dominand cea mai mare parte a firului narativ. Personajele nu duc vieti usoare, caldute, delicate, cu totii, buni sau rai, saraci sau bogati fiind intr-o continua lupta cu ei si cu altii, sfasiati de regrete, de nereusite, de ambitii sau de teama unui viitor intunecat. Singurul fir de fericire pare a fi cel desenat de copilul nenascut al Nonnitei, pe care il asteapta o existenta mai buna si mai sigura decat a mamei sale si care, prin el insusi, este bula de fericire care pare sa ia forma atat in viata mamei cat si in cea a impunatoarei sale bunici.