Editura Meditatii a lansat de curand volumul „Mari sfinti”, din care cititorii pot afla mai multe despre vietile si activitatile desfasurate de Sf. Pavel, Sf. Augustin, Sf. Bernard, Sf. Francis de Assisi, Sf. Toma din Aquino si multi altii, traducatorul asigurandu-i ca nu se vor plictisi lecturand aceasta selectie deloc monotona de texte.

„Culegerea aceasta de Vieti ale sfintilor poate corecta tocmai calmul plat al unei prea-generalizate credinte in Dumnezeu. Ea vine sa combata acea imagine, asa de raspandita, care pune semnul egal intre religie si candoare, ori naivitate chiar. Pentru ca autorii biografiilor care urmeaza sunt, in primul rand si mai presus de toate, intelectuali de severa exigenta a mintii, iar scrisul lor nu numai ca ramane inaccesibil celor saraci cu duhul, dar presupune cititori exersati in strabaterea cotloanelor dialecticii, familiari cu ametitoarele altitudini metafizice, capabili sa intrevada abisurile peste care teologia lanseaza punti.
De altfel, chiar si sfintii a caror exegeza se intreprinde aici au fost, chiar daca nu intotdeauna in primul rand, autori ai unor texte de suprema intelectualitate. Cunoscandu-i, vom intelege mai bine cat de enorma era minciuna care vedea in religie un stadiu primitiv de oglindire a lumii in constiinta, o pre-intelectualitate. Caci, in fapt, nu pre-intelectualitate, ci o intelectualitate maxima presupune credinta. Fiindca a fi sfant nu inseamna doar ceea ce toata lumea stie: curatenia, moralitatea, devotiunea fata de Dumnezeu, totala daruire pentru semen, ci mai inseamna si altceva, poate mai putin evident, insa fundamental, si anume a avea inteligenta de a te apropia de Dumnezeu nu numai prin simtire, ci si prin pura conceptualitate, sa-l poti cunoaste, chiar daca nu-l vei sti deplin niciodata.”
(Mari Sfinti, Prefata la prima editie, Ion Papuc)