Ce se intampla atunci cand sotia nu vrea in ruptul capului sa se imbogateasca? E simplu! Nu numai ca va refuza cele 10 milioane de euro pe care tocmai a aflat ca le-ai castigat la 6 din 49, dar te va face sa intelegi ca vei fi cel mai norocos barbat acceptand decizia ei. La o astfel de alegere, intre o viata luxoasa, fara griji materiale, si traiul de pe zi pe alta din salariul de muncitor, dar in linistea din sanul familiei, am asistat joi, 12 februarie 2015, la Teatrul de Arta Bucuresti.

„Sase din 49”
, de Spiro Gyorgy, in regia lui Alexandru Maftei, este o piesa ce dezvaluie partea intunecata a castigurilor la loterie, mai exact la 6 din 49, si modul in care se poate transforma viata linistita a unui cuplu sarac din provincie intr-un haos. Cei doi protagonisti, sot si sotie, sunt castigatorii a peste 10 milioane de euro. Dar dupa socul si bucuria aflarii vestii, cei doi devin din fericiti castigatori, doi paranoici, biletul buclucas dand nastere la scene tragice si in acelasi timp pline de umor.

Publicul va lua parte la isteria unei sotii care sufera de „scenarita”. Grija excesiva pe care mama o poarta celor doi copii, aflati la varsta adolescentei, gandul ca cei doi ar putea deveni copii de bani gata o determina pe nefericita nevasta castigatoare sa recurga la gesturi extreme, lipsite de logica. Si, pentru ca o familie fericita inseamna o sotie fericita, capul familiei va lua singura alegere care se impune in asfel de situatii.

Va invitam sa descoperiti deznodamantul, alaturi cuplul de actori format din Dana Voicu si Liviu Cheloiu, la Teatrul de Arta Bucuresti.