Asa cum va anuntam aici, ArCuB a pregatit un nou proiect, mai exact o noua serie de evenimente, care transforma sala de spectacole de pe strada Batiste numarul 14 intr-o sala de proiectie cinematografica. Astfel, spectatorii bucuresteni se pot bucura de filme inedite, selectia fiind una foarte atenta, in spatele ei stand Vlad Ilicevici, organizatorul Anim’est. De asemenea, Vlad Ilicevici a fost prezent la ArCuB si pe 25 februarie, la ora 19, cu ocazia deschiderii noii serii de evenimente si a primei editii CineSoc. Filmul ales sa deschida seria a fost “Into the abyss” (2011), un documentar realizat de bavarezul Werner Herzog. Alegerea regizorului si a documentarului nu a fost intamplatoare. Vlad Ilicevici si Andrei Tanase au argumentat-o cu detalii pe care cineastii pasionati le-au asteptat si savurat.

Filmul este ales evident sa socheze, dar nu in mod brutal. Povestea este aceea a doi detinuti, fost prieteni, condamnati pentru un triplu asasinat comis in adolescenta, unul la 40 de ani de inchisoare, celalalt la pedeapsa capitala. Ceea ce socheaza este abordarea, atat a regizorului, cat si a personajelor. Filmul este constituit dintr-un sir de interviuri atat cu condamnatii si cu rudele acestora, dar si cu rudele victimelor si cu politistii implicati in caz. Avem parte de diferite abordari atat ale crimei, cat si a pedepsei primite de cei doi, unele induiosatoare, altele care te fac sa razi cu lacrimi, in functie de cat de apropiat si de afectat este sau nu intervievatul de criminali sau de victima. Povestea in sine socheaza pentru ca mobilul crimei a fost o masina de lux, de care criminalii s-au bucurat doar cateva zile si care zace ani de zile deteriorate, in custodia politiei. Pentru atat au fost impuscati trei oameni, inca unul a fost executat, iar celalalt va sta in inchisoare pana la varsta de 60 de ani. Si tot socant e ca, pe masura ce interviurile se desfasoara, adevarul se dezvaluie treptat si din el alte povesti, ale fiecaruia dinte cei implicati.

Inainte de inceperea filmului, pe ecran a rulat si trailerul filmului ales pentru urmatoarea editie CineSoc. Este vorba de drama australiana “Animal Kingdom” (2010), care a primit Premiul Juriului la festivalul Sundance si a adus nenumarate alte premii si nominalizari pentru actrita Jacki Weaver.