Fundatia Calea Victoriei va invita luni 25 mai, ora 19:00, la Atelierul de Pictura in Acuarela, cu Maria Balan, artist plastic. In cele cinci intalniri ale atelierului, veti invata mai multe despre puterea si expresivitatea culorilor si veti descoperi noi perspective prin care puteti privi natura. Veti lucra cu pastel, carbune si acuarela.

Pastelul – ca tehnica a desenului – se deosebeste de culorile traditionale de pictura prin imposibilitatea amestecarii nuantelor pe paleta de culoare. Nu sunt necesare pensule sau cutite de paleta, culoarea se aplica direct sau cu ajutorul degetelor. Acest aspect face ca lucrarile in pastel sa poata fi rapid executate si mereu deschise schitelor detaliate.
Acuarela – tehnica „vie” – e ca si cum ati lua un gand si l-ati transforma in culoare. 🙂
Incepeti cu fundalul si continuati, pas cu pas, pana ajungeti la subiectul principal. Abordarea acuarelei se realizeaza „Ud pe ud” (culoarea se raspandeste diferit pe o suprafata umeda, lasand loc spontaneitatii si surprizelor cromatice) sau „Ud pe uscat”.
Manuind tehnica pastelului cu expresivitatea si forta caracteristica lui si a crochiurilor in carbune ce impun o abordare rapida a desenului, veti obtine acuarele inedite, pline de culoare si de viata.
Atelierul I – Acuarela pe suport uscat: combinata cu pastel si carbune. (lucru dupa natura statica)
Atelierul II – Acuarela pe suport umed (lucru dupa natura statica)
Atelierul III – Crochiuri de peisaje in acuarela pe suport umed
Atelierul IV – Acuarela si pastel pe suport uscat, lucrare decorativa de inspiratie Art Nouveau
Atelierul V – Lucrare decorativa cu flori, tehnica la alegere dintre cele parcurse

Lector: Maria Balan
Data incepere: 25 mai 2015; Ora curs: 19:00
Numar ateliere: 5
Cost: 270 ron (materiale incluse); Cost redus (card fidelitate, studenti, pensionari): 250 ron (materiale incluse)
Loc: Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1
Inscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO
Detalii la www.victoriei.ro